miercuri, 24 iunie 2015

Transilvania în imagini (114)

Portret de femeie în costum tradiţional
Fotografie (format CDV), c. 1865, atelier Carl Bömches, Kronstadt/ Braşov/ Brassó – colecţia Renascendis



Carl Bömches este unul din primii fotografi care şi-a deschis un atelier în Braşov, foarte probabil în jurul anului 1860. A activat la aceaşi adresă, Klostergasse 12 (Strada Mânăstirii 12) până spre 1880 când își deschide alte două ateliere în Ploieşti (Strada Bucureşti) şi Buzău. În 1873, Leoplod Adler a lucrat cu Bömches în Braşov.

Femeia al cărei portret vi-l prezentăm astăzi este îmbrăcată într-un costum cu elemente tradiţionale corespunzător epocii. Este foarte probabil să fi vorba despre o româncă din Țara Bârsei (poate chiar din Șcheii Brașovului), dar la fel de bine poate fi vorba despre o femeie dintr-o familie braşoveană înstărită costumată pentru bal, ambele ipoteze fiind valabile în lipsa unor indicii suplimentare.

luni, 8 iunie 2015

Transilvania în imagini (113)

„Biserica din Densuș” (Demsus/ Demsdorf)
Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis

Fotogravura de astăzi, face parte din acelaşi lot prezentat cu mai mult timp în urmă pe blog. Realizată după o fotografie de Alexandru Antoniu (fapt indicat pe planşă prin specificaţia „Colecţia Al. Antoniu”), fotogravura provine, cel mai probabil, din Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu. Lucrarea avea un pronunţat caracter propagandistic, într-o perioadă în care se făceau eforturi din toate direcţiile pentru conturarea şi consolidarea unei identităţi naţionale româneşti.

Alexandru Antoniu (1860 – 1925) a fost un fotograf bucureştean, activ între anii 1890-1925, foarte cunoscut şi apreciat de public în epocă. În istoria fotografiei româneşti, Antoniu nu se remarcă neapărat pentru calitatea artistică a producţiei sale fotografice, ci mai degrabă prin valoarea documentară a acesteia.


Realizată foarte probabil la sfârşitul secolului al XIX-lea, fotografia surprinde biserica din „sfântul Nicolae” din Densuș la nu foarte mult timp după ce a fost salvată de autorităţile austro-ungare de furia demolatoare spre înnoire a comunităţii locale, înainte de a fi restaurată în numeroase rânduri, dar mai ales înainte de a deveni leagăn al protoromânismului. Dincolo de starea semi ruinată, ceea ce surprinde este învelitoarea de sindrilă suprapusă acoperișului de piatră al naosului.