miercuri, 7 mai 2014

Transilvania în imagini (6)

Nuntă săsească la Vulcan în Ţara Bârsei/ Sächsiche Hochzeit aus Wolkendorf im Bürzenland

Carte poştală necirculată, sfârşitul anilor ’20 - colecţia Renascendis


La saşi, nunta nu este numai un eveniment al familiei şi al apropiaţilor, ci un eveniment în care este implicată o bună parte din comunitate. Încă din secolul al XVI-lea, organizarea nunţilor a fost reglementată în scris, fiind o responsabilitate a Vecinătăţilor în tot spaţiul de locuire săsească. Mai mult decât o sărbătoare, nunta era un factor important de coeziune comunitară bazată pe ajutor reciproc.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. În constituirea unui alai sau cortegiu, fanfara este cea care deschide drumul şi este urmată de restul participanţilor conform unui ordini clare, aşa cum putem vedea şi în imaginea de mai sus.

Momentul imortalizat datează din anii ’20, când costumul tradiţional de sărbătoare era abandonat de către mulţi (în special de către bărbaţi) în favoarea hainelor „orăşeneşti”. Oricum, de pe întreg teritoriul de locuire săsească, portul tradiţional din Ţara Bârsei este cel mai modernizat/ simplificat, consecinţă a nivelului ridicat de urbanizare al aşezărilor de aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu