Interior de bucătărie din Ţara Bârsei/ Küche innen aus Burzenland/ Barcaság
konyha belső
Fotografie, februarie 1943 – colecţia Renascendis
Cel mai adesea avem ocazia să admirăm imagini vechi cu exterioarele caselor.
În puţinele cazuri în care avem acces la interioare de epocă, imaginile sunt
oarecum supuse unor filtre. Fie că vorbim de pictură, de fotografie
etnografică, de gravuri sau desene, interioarele reproduse sunt, prin excelenţă, o
proiecţie a imaginii din epocă despre tradiţional sau o anumită zonă ocupaţională.
Interioarele comune, ale caselor şi gospodăriilor oamenilor simpli din trecut,
aproape că scapă atenţiei şi, totodată, par să nu prezinte mare interes pentru
aproape nimeni. Cu toate acestea, putem creşte considerabil înţelegerea noastră,
din punct de vedere istoric, antropologic, social, economic sau pur şi
simplu uman, asupra epocilor mai apropiate sau mai îndepărtate cunoscând
imagini ale interioarelor în care au trăit înaintaşii noştri.
Fotografia surprinde imaginea unei femei, cu şorţ şi papuci de pâslă,
gătind într-o bucătărie rurală simplă, chiar austeră, a unei gospodării din
Ţara Bârsei. Modul general de realizare, încadrarea, calitatea fotografiei
denotă intimitate şi ne demonstrează că avem în faţă o imagine personală, de
familie. Cu atât mai mult, valoarea acestui document vizual nepretenţios, este
mai mare. Pe spatele fotografiei este înscrisă data 1943. február.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu