Se afișează postările cu eticheta sasesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sasesti. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 iulie 2014

Transilvania în imagini (38)

Alte Bauernhäuser in Tartlau/ Case ţărăneşti vechi în Prejmer
Reproducere după Das Sächsiche Burzenland einst und jetzt, Kronstadt, 1925, p. 122 (fig. 35) - biblioteca Renascendis


Scurta monografie a lumii săseşti din Ţara Bârsei Das Sächsiche Burzenland einst und jetzt (Ţara Bârsei săsească atunci şi acum), publicată în 1925, sub forma unui volum colectiv, prin grija Decanatului Evanghelic Braşov cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Studii Transilvănene (Vereines für Siebenbürgische Landeskunde) şi a 55 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Transilvănene Gustav Adolf (Siebenbürgische Gustav Adolf-Vereines), reproduce diverse fotografii din aşezările săseşti care au circulat în epocă şi sub forma de cărţi poştale. Printre acestea se află şi imaginea, pe care o prezentăm astăzi, a unor frumoase case săseşti din secolul al XVIII-lea, din Prejmer. Un element deosebit de arhitectură veche este decorul crenelat al zidului porţii casei din partea dreaptă, specific mai degrabă unor construcţii monumentale în stilul Renaşterii transilvănene. În mod mod fericit, ambele case, aflate pe strada Pompierilor,  au supravieţuit până în prezent, cea din stânga fiind chiar restaurată.

duminică, 8 iunie 2014

Transilvania în imagini (22)

Miri saşi din Slimnic/ Sächsische Brautpaar aus Stolzenburg
Fotografie, 1951 – colecţia Renascendis


Realizată în 1951, fotografia de nuntă a unui cuplu din Slimnic demonstrează ataşamentul faţă de costumul tradiţional de sărbătoare din anumite comunităţi săseşti, în ciuda schimbărilor aduse de epocă. Mai mult, este o bună ocazie pentru a admira un frumos exemplar al renumitelor mantale bărbăteşti de Slimnic.


Text pe verso:
En kleines Andenken an unsern Hochzeitstag
Gerda u Sami
24.XII.1951
(Mică amintire din ziua nunţii noastre. Gerda şi Sami)