Un obiect pe săptămână (34)

Garnitură de patru nasturi din argint aurit cu turcoaze, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Transilvania – colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,3 cm

Material: argint, turcoaze

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, ajurare, lipire, montare

Descriere: garnitura formată din patru nasturi, de aceeaşi dimensiune, cu formă florală stilizată din argint cizelat, ajurat şi turcoaze. Calota semisferică a nasturelui este decorată prin ştanţare şi incizare şi are montate 13 turcoaze rotunde. Turcoazul cel mai mare, montat central, este înconjurat de alte 6 mai mici, urmate de un rând de butoni florali intercalaţi cu încă 6 turcoaze. Calota este închisă cu o placă de argint neaurit, uşor convexă, prevăzută cu un inel de prindere.

Transilvania în imagini (63)

Vedere din Râşnov/ Rosenau/ Barcarozsnyó

Carte poştală necirculată, editura Meridiane, anii ’70 – colecţia Renascendis

Vedere spre cetatea Râşnovului de la jumătatea Străzii Bisericii (evanghelice). Fotografie de Alexandru Mendrea.

Un obiect pe săptămână (29)

Ace de văl/ Bockelnadeln, secolul al XIX-lea, atelier transilvănean – colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2 cm; L:5,5 cm şi 7,5 cm

Material: alamă, argint, sticlă

Tehnică de realizare: turnare, şlefuire, cizelare, lipire, argintare, montare, asamblare

Descriere: ace de văl în formă de floare, realizate din alamă argintată şi decorate cu elemente de sticlă colorată. Capul acelor este realizat dintr-o placă cu şase lobi pe care se află intercalate trei perle din alamă argintată cu trei casete în care sunt montate sticle roşii faţetate. Prin centrul plăcii este trecută tija acului de care este ataşat registrul superior decorativ – o sticlă roşie montată central, încojurată de alte patru sticle roşii respectiv turcoaz.                        

Acele de văl (Bockelnadeln) erau un element nelipsit pentru împodobirea/ găteala capului (Bockelung), în diverse variante, la săsoaice. Prezente în forme asemănătoare încă din evul mediu, acele de păr se constituiau în garnituri cu podoaba de piept (Heftel) şi cordonul/ cingătoarea (Spangengürtel). Iniţial folosite în vestimentaţia patricienelor, uzul acelor de păr s-a extins şi generelizat în secolul al XVIII-lea. În zonele rurale, erau purtate în special de către femeile măritate. Sunt însă cazuri în care cilindrul de catifea (Borten), purtat pe cap de fete nemăritate, era ornamentat cu ace. Exemplarele vechi de ace sunt realizate exclusiv din argint şi argint aurit, decorate cu email şi pietre preţioase. Din secolul al XVIII-lea, în realizarea podoabelor săsoaicelor se utilizează însă din ce în ce mai multe sticle colorate pentru a înlocui pietrele şi a scădea astfel costurile. Mai mult, în secolul al XIX-lea, pentru familiile mai puţin înstărite se realizează podoabe exclusiv din materiale nepreţioase (alamă, bronz, cositor, fier, sticlă), dar care, în special prin argintare, le imită pe cele preţioase. În general, număr acelor folosite la împodobirea capului unei femei era un semn al statutului social.          

Transilvania in imagini (46)

Salutări din Homorod – Gruss aus Homorod (Hamruden/ Homoród)/ Baiă – Bad

Carte poştală circulată în 13 august 1940 – colecţia Renascendis

Satul Homorod a fost considerat, de peste un secol, unul dintre cele mai pitoreşti sate săseşti din zona Rupei/ Reps. Coloniştii germani aşezaţi în secolul al XII-lea, au construit în secolul al XIII-lea o interesantă biserică în stil romanic, ulterior fortificată în secolele XV-XVI. Vechiul cor al bisericii a fost înglobat în parterul puternicului turn de apărare vizibil în imaginea de sus şi încă mai păstrează fragmente din fresca de factură romanică. Biserica evanghelică este înconjurată de o incintă rectangulară cu turnuri pe fiecare colţ şi drum de strajă, iar aceasta dublată de un zwinger.

În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, pe două din laturile zwingerului sunt construite clădiri de uz edilitar. Spre exemplu, clădirea cu un singur nivel, aflată pe colţ, între cele două corpuri de clădire cu etaj, poartă pe fronton inscripţia „Saal”, adică sală de festivităţi/ bal. În fapt, aceste noi construcţii sunt un bun martor al nivelului de dezvoltare al comunităţii al momentul respectiv.

De asemenea, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Homorod au funcţionat băi curative care utilizau apele şi nămolul sufuros datorate vulcanilor noroioşi locali. Dezvoltate în timp până la nivelul unei staţiuni balneo-climaterice apreciate la nivel internaţional, băile Homorod (a nu se confunda cu Băile Homorod din judeţul Harghita) au fost închise în 1975, fiind părăsite şi în prezent.

Cartea poştală  a fost expediată în data de 13 august 1940 din Homorod spre Bucureşti.

Text pe spate:

Frumoase salutări din Băile Homorod Rupea.

Un obiect pe săptămână (25)

Ţesătură cu modele, Râşnov/ Rosenau, jud. Braşov, 1915 – colecţia Renascendis

Dimensiune: 36x34 cm

Material: pânză de bumbac ţesută la război, fir roşu de bumbac mercerizat

Tehnică de realizare: croire, coasere, brodare

Autor: Emma Roth

Descriere: şervet de formă dreptunghiulară realizată dintr-o bucată de pânză de bumbac (de tip etamină), cu un chenar de fir roşu inserat, ţesută la război. Întreaga suprafaţă este decorată cu broderie în fir roşu de bumbac mercerizat realizată cu acul. Jumătatea superioară a decorului este rezervată literelor şi cifrelor în diverse stiluri grafice, dar şi motivelor decorative liniare.  Jumătatea inferioară păstrează numele autoarei E. Roth şi datarea 1915 , încadrate, la stânga şi la dreapta, de două coroane. Dedesubt sunt redate motive decorative mai elaborate. Chenarul ţesut cu fir roşu este dublat de alte motive decorative liniare diferite pe fiecare latură.

După Reformă, alfabetizarea fiind o condiţie absolut necesară pentru a accesa scrierile religioase fără mijlocire, învăţământul săsesc s-a generalizat la nivelul tuturor aşezărilor săseşti, chiar şi la cele de iobagi, devenind din ce în mai mai inclusiv. Începând cu secolul al XVIII-lea, şcoală săsească se adaptează în permanenţă cerinţelor societăţii, adoptă modele progresiste occidentale şi, în multe situaţii, devine ea însă un model.

În secolul al XIX-lea se fac eforturi susţinute pentru sporirea infrastructurii şcolare dedicate fetelor. În oraşe se înfiinţează numeroase şcoli de fete, în timp ce la sat funcţionează şcoli mixte. Cu toate acestea, situaţia nu depăşeşte limitele impuse de o societate încă tradiţională, patriarhală, care permitea femeilor să evolueze strict în arii care ţin de treburile domestice, biserică, acte caritabile şi, uneori, arte. Şi la începutul secolului al XX-lea, tinerele trebuiau să înveţe, mai înainte de toate, să fie bune gospodine, în vedere obţinerii unei situaţii maritale cât mai fericite. Dincole de asigurarea necesităţilor vieţii de zi cu zi, femeile trebuiau să acorde atenţie şi înfrumuşeţării interioarelor de locuit, iar textilele ocupau un loc privilegiat în acest domeniu. Arta cusutului şi brodatului este transmisă fetelor, în această perioadă, atât acasă, cât şi la şcoală (unde chiar se constituie în probe notate sau concursuri). Adesea, priceperea adolescentelor în cusut şi broderie era probată prin executarea unei ţesături cu modele, aşa cum este şi cea pe care o prezentăm astăzi. Ţesăturile cu modele sunt cunoscute în Occident încă din secolul al XVIII-lea şi, treptat, se răspândesc şi în alte zone de influenţă culturală apuseană.

Transilvania în imagini (39)

Fanfară (probabil armenească) din Dumbrăveni/ Elisabetopol/ Erzsébetvaros/ Elisabethstadt

Fotografie, atelier Herter, Elisabetopol, sfârşitul anilor ’20 – colecţia Renascendis

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub influenţa fanfarelor militare, în zona de locuire săsească din Transilvania se formează primele fanfare orăşeneşti şi săteşti. Fenomenul a fost favorizat de evidenta inclinaţie, universal valabilă, a etnicilor germani către alămuri, dar şi de către un anumit sincronism cu tendinţele europene, datorat strânselor legături ale saşilor cu spaţiul german. Evident, moda fanfarelor s-a extins rapid în toată Transilvania şi a fost adoptată de majoritatea etniilor. Nu sunt puţine cazurile în care fiecare comunitatea etnică din oraşele mari are mai mult de o fanfară, situaţia fiind similară şi în aşezările rurale multietnice unde fiecare comunitate are fanfară proprie.

Cel puţin din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. Pe măsură ce situaţia materială permite achiziţionarea instrumentelor şi formarea unui amsamblu, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul celor maghiare sau româneşti. Membrii fanfarei se bucurau de un statut aparte în comunitate, iar locul în amsamblu se moştenea, cel mai adesea, din tată în fiu.

Atragerea şi colonizarea armenilor plecaţi din Moldova, în urma situaţiei de precaritate şi nesiguranţă creată acolo, în Transilvania începe în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, în timpul principelui Apafi Mihály, care spera să-i atragă şi spre protestantism, fapt pentru care le acordă o serie de privilegii comerciale şi a anumită autonomie juridică. Comunitatea armenească din Dumbrăveni/ Elisabetopol este a doua ca importanţă după cea din Gherla/ Armenopolis pe teritoriul Transilvaniei. În ciuda planurilor inţiale ale autorităţilor Principatului, armenii transilvăneni vor catolicizaţi, urmare a politicii de expasiune catolică a austriecilor.

Despre istoria fanfarelor din Dumbrăveni nu cunoaştem informaţii, dar în mod sigur ele au existat şi au prosperat asemenea celor din majoritatea aşezărilor transilvănene. Armenii, fiind creştini catolici, nu avea nici un fel de motive pentru a nu se supune acestei mode. Fanfara din fotografia pe care o prezentăm astăzi este, foarte probabil, o fanfara a comunităţii armeneşti din Dumbrăveni.

Transilvania în imagini (38)

Alte Bauernhäuser in Tartlau/ Case ţărăneşti vechi în Prejmer

Reproducere după Das Sächsiche Burzenland einst und jetzt, Kronstadt, 1925, p. 122 (fig. 35) - biblioteca Renascendis

Scurta monografie a lumii săseşti din Ţara Bârsei Das Sächsiche Burzenland einst und jetzt (Ţara Bârsei săsească atunci şi acum), publicată în 1925, sub forma unui volum colectiv, prin grija Decanatului Evanghelic Braşov cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Studii Transilvănene (Vereines für Siebenbürgische Landeskunde) şi a 55 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Transilvănene Gustav Adolf (Siebenbürgische Gustav Adolf-Vereines), reproduce diverse fotografii din aşezările săseşti care au circulat în epocă şi sub forma de cărţi poştale. Printre acestea se află şi imaginea, pe care o prezentăm astăzi, a unor frumoase case săseşti din secolul al XVIII-lea, din Prejmer. Un element deosebit de arhitectură veche este decorul crenelat al zidului porţii casei din partea dreaptă, specific mai degrabă unor construcţii monumentale în stilul Renaşterii transilvănene. În mod mod fericit, ambele case, aflate pe strada Pompierilor,  au supravieţuit până în prezent, cea din stânga fiind chiar restaurată.

Transilvania în imagini (37)

Biserica evanghelică din Bod/ Brenndorf/ Botfalu - interior

Carte poştală necirculată, anii ’20 – colecţia Renascendis

În Bod se alfă una din bisericile evanghelice mai puţin cunoscute şi vizitate din Ţara Bârsei, ceea ce nu face monumentul mai puţin interesant sau surprinzător.

Vechea biserică evanghelică a fost construită, cel mai probabil, la puţin timp după începutul secolului al XIV-lea. Primul etaj al turnului clopotniţă, de altfel şi cel mai vechi, păstrează pe faţada vestică inscripţia 1310  (realizată în secolul al XIX-lea cu ocazia uneia din numeroasele renovări) ca an de ridicare al construcţiei inţiale. Pe aceaşi faţadă a turnului, la nivelul următor, o casetă realizată în tencuială menţionează mai mulţi ani cu relevanţă pentru evoluţia monumentului. Singurul vizibil este 1799, anul în care turnul este reclădit în urma prăbuşirii etajelor superioare cauzată de un cutremur în 1790.  

În toamna anului 1802, vechea biserică este distrusă la rândul ei de un cutremur, la fel şi fortificaţiile ce o înconjurau (rămaşitele acestora fiind demolate în 1865). Construcţia noii biserici hală, încăpătoare şi austeră, este terminată în 1806. Din vechiul edificiu se mai păstrează doar ancadramentul gotic al portalului vestic şi cristelniţa de piatră, deasemenea gotică, în formă de potir, datată 1491 (parţial vizibilă şi în centrul imaginii, în prim plan, având cupa acoperită).

Pentru restaurarea interiorului bisericii s-au făcut eforturi susţinute de către Biserica Evanghelică în ultimii zece ani, în urma disoluţiei comunităţii săseşti. Covoarele orientale, datând din secolul al XVIII-lea, fixate pe strana din stânga, au fost recuperate, alături de alte două, şi sunt păstrate până în prezent în biserică.

Transilvania în imagini (34)

Miri saşi din zona Sighişoarei/ Schäßburg/ Segesvár

Fotografie, anii ’20 -’30 – colecţia Renascendis

În majoritatea comunităţilor rurale săseşti, în primele cinci decenii ale secolului al XX-lea, costumul tradiţional de sărbătoare, în ciuda modernizării vieţii cotidiene, nu este abandonat. Confirmările şi nunţile sunt două dintre ocaziile cele mai importante în care acesta este puratat deopotrivă de către femei şi de către bărbaţi. 

Perechea de miri din imagine, judecând după elementele de port tradiţional, face parte din zona etnografică din jurul Sighişoarei. Două piese remarcabile, nu foarte adesea surprinse în fotografii, sunt cojocul brodat din blănă de oaie purtat de mire şi cununa de mireasei aşezată deasupra borten-ului.

Transilvania în imagini (33)

Hălchiu – Cazarmă/ Heldsdorf – Kaserne

Carte poştală necirculată, anii ’20 -’30 – colecţia Renascendis

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autorităţile imperiale duc o politică susţinută de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii militare în Transilvania.  Ţara Bârsei ocupă un loc aparte în acest proiect dat fiind importanţa sa în controlarea căilor de acces spre şi dinspre cu Ţara Românească şi Moldova, încă posesiuni otomane. O serie întreagă de unităţi militare sunt înfiinţate, în special de cavalerie şi artilerie, şi implicit sunt construite cazărmi pentru acestea. În această categorie intră şi cazarma de cavalerie din Halchiu, construită în 1865 pe Türkgasse, în prezent abandonată.

Transilvania în imagini (31)

Femeie în costum ceangăiesc de sărbătoare din Ţara Bârsei

Carte poştală necirculată, anii ’30 – colecţia Renascendis

Denumirea de „ceangăi” este atribuită mai multor grupuri etnice, neomogene, din vestul Moldovei şi din sud-estul Transilvaniei. Ceangăii din Ţara Bârsei sunt descendenţi ai secuilor colonizaţi în zona Şapte Sate/ Siebendörfer/ Hétfalu vagy (mai demult Satulung/ Langendorf/ Hosszúfalu, iar actualmente Săcele) în evul mediu. Convieţuirea cu saşii şi românii şi-a lăsat o puternică amprentă asupra culturii şi civilizaţiei ceangăieşti, fapt care a condus la individualizarea ceangăilor în familia populaţiilor maghiarofone din Transilvania. În urma Reformei, ceangăii au trecut, asemenea saşilor, la luteranism, dar contaminările  între cele două etnii sunt şi mai accentuate în cultura materială. Vestimentaţia tradiţională de sărbătoare şi podoabele corespunzătoare acesteia constituie unul dintre cele mai evidente capitole în acest sens, aşa cum demonstrează şi imaginea reprodusă de cartea poştală.

Un obiect pe săptămână (20)

Faţă de pernă brodată, ultimul sfert al secolului al XIX-lea, Râşnov, judeţul Braşov – colecţia Renascendis

Dimensiune: 40x51 cm

Material: pânză de cânepă ţesută la război, fir colorat de bumbac mercerizat (maron-închis, maron-deschis, galben)şi fir de lână (roşu)

Tehnică de realizare: croire, coasere, brodare cu acul

Descriere: faţă de pernă de formă dreptunghiulară realizată dintr-o foie pliată de pânză de cânepă ţesută la război. Întregul câmp frontal este decorat, prin brodare cu fir colorat de bumbac mercerizat şi fir de lână, cu motivul pomului vieţii într-o interpretare stilizată. Vrejurile care îl compun prezintă frunze, flori mici maron-deschis şi roşii, ghinde şi floarea soarelui – redată într-o manieră foarte apropiată de ceramica de tip Saschiz şi Drăuşeni. Faţa de pernă este închisă prin coasere la maşină pe laterale, iar pe latura inferioară, pe spate, prezintă butoniere pentru nasturi.

Textilele decorate cu acest tip de broderie apar destul de rar în Ţara Bârsei, fiind mai degrabă specifice aşezărilor din Podişul Hârtibacilui unde se înregistrează şi o mai mare varietate decorativă şi cromatică.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (29)

Sächsisch-Regen/ Szászrégen/ Reghinul săsesc (astăzi doar Reghin)

Carte poştală necirculată, 1934 – colecţia Renascendis

Panoramă a Reghinului realizată de pe un deal din vecinătate. În centrul imaginii, în plan îndepărtat, se observă biserica evanghelică.

Transilvania în imagini (27)

Siebenbürgen Wallacherinen/ Românce din Transilvania

Fotografie (portret de grup), probabil atelier sibian, c. 1880 – colecţia Renascendis

  

Despre atracţia faţă de elementele etnografice manifestată de populaţia, în special urbană, din zona de locuire săsească, am mai vorbit aici. Pe lângă temele etnografice specifice propriei naţiunii, cercetătorii saşi au fost primi care s-au ocupat, în mod sistematic, de etnografia populaţiei româneşti. Treptat, preocupărilor ştiinţifice li s-au adaugat cele ale fotografilor din acelaşi areal, care au dedicat serii întregi de fotografii, executate atât pe teren cât şi în studio, românilor, portului, locuinţelor şi ocupaţiilor tradiţionale ale acestora. Fotografia pe care o prezentăm aici se încadrează în această categorie, fapt susţinut şi de înscripţia de pe verso „Siebenbürgische Walacherinen”, care, cel mai probabil, o atribuie unui colecţii etnografice săseşti din perioadă. Portretul imortalizează un grup de trei românce, din zona Sibiului, în costum de sărbătoare, şi este realizat într-un atelier fotografic sibian, în jurul anului 1880.

Transilvania în imagini (24)

Amintire din cetatea Sighişoarei

Fotografie, 8 ianuarie 1962 – colecţia Renascendis

Vedere spre turnul cu ceas de pe Strada Turnului

Încă de la începutul secolului al XX-lea, Sighişoara a fost o atracţie turistică, chiar dacă nu a atras de la început mii de turişti anual. Până spre mijlocul anilor ’90, partea veche a aşezării, atât Oraşul de Sus cât şi Oraşul de Jos, nu şi-a subordonat niciodată existenţa industriei turismului. Locul şi-a păstrat specificul, iar locuitorii şi-au urmat viaţa de zi cu zi nederanjaţi, până de curând, ceea ce şi făcea din Sighişoara un loc aparte, dincolo de istorie, artă sau arhitectură. Un astfel de moment simplu, o amintire a stării pierdute, surprinde şi această fotografie făcută de un grup de turişti transilvăneni în 8 februarie 1962.

Transilvania în imagini (21)

Codlea – Zeiden – Feketehalom

Carte poştală necirculată, anii '20 – colecţia Renascendis

Vedere de pe strada Lungă (Langgasse) spre biserica evanghelică. În centru se află vechea clădire a primăriei, construită între 1829 şi 1830, şi turnul cu ceas al fortificaţiei bisericii evanghelice. În partea stângă este surprinsă, parţial, clădirea fostului han „Zur Schwarzburg” („La Cetatea Neagră”), construită între 1910-1911. 

Inscripţia de fondare de pe frontonul clădirii vechii primării

Transilvania în imagini (20)

Băile Bazna – Bad Bassen – Bázna Fürdő  Vedere generală – Totalansicht – Látkép

Carte poştală necirculată, anii ’20 – colecţia Renascendis

Apele minerale de la Bazna sunt remarcate pentru proprietaţile lor curative încă din secolul al XVIII-lea, când fac obiectul unor investigaţii şi lucrări ştiinţifice. În anul 1814, izvoarele trec în proprietatea Bisericii Evanghelice cu intenţia de a se începe exploatarea sistematică prin construirea unui stabiliment aici. În fapt, primele amenajări se fac în 1835, iar primul stabiliment este ridicat de o societate pe acţiuni din Mediaş, care preia prin concesiune apele, în 1843. Diferite etape de modernizare şi extindere de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea fac din Băile Bazna una dintre cele mai apreciate staţiuni balneare rurale. După naţionalizarea din 1949, staţiunea intră într-o etapă de declin. La două decenii distanţă urmează şi declinul satului, cauzat de exodul masiv al populaţiei săseşti în Germania, început în anii ’60.

Transilvania în imagini (19)

Brásso – Kronstadt  Kolostor-utca. – Kloster-Gasse. (Braşov – Strada Mânăstirii)

Carte poştală circulată în 1921, colecţia Renascendis

Kloster-Gasse/ Strada Mânăstirii, în prezent Strada Mureşenilor, şi-a luat numele de la mânăstirea dominicană care funcţiona aici, pe amplasamentul bisericii catolice actuale. A mai purtat şi numele de Uliţa Vămii datorită vămii care funcţiona în vecinătatea porţii de acces din capătul estic (Poarta Vămii). Strada era una din arterele principale ale cetăţii Braşovului, strabătând longitudinal oraşul (de la est la vest), asigura accesul către Şchei, dar făcea şi legătura între mai multe târguri.

Clădirea din dreapta imaginii, construită între 1881 şi 1883, a funcţional iniţial ca Palatul Institutului General de Pensii (actualmente Rectoratul Universitătii Transilvania). În colţul stâng al străzii se află Palatul Czell, constuit în 1901, din care imaginea nu surprinde decât un fragment. În plan mai îndepărtat, se vede biserica catolică, edificiu baroc ridicat între 1773 şi 1787, pe locul fostei mânăstiri dominicane. Linia de tramvai, de pe centrul străzii, inaugurată în 1892, facea legatura între Bartolomeu şi Satulung (Săcele), cu un ocol prin Piaţa Sfatului, loc principal de tâguri pe atunci. Pentru construirea ei, în 1891, a fost dârâmată noua Poartă a Vămii (construită pe locul celei medievale în 1838). Deşi denumit „tramvaiul galben” de către locuitori, acesta era un trenuleţ tras de locomotive cu aburi şi, mai târziu, diesel. Linia a fost desfiinţată până în anii ’60.

Transilvania în imagini (14)

„Beszterce – Mussolini-utca látképe” (Bistriţa – Vedere a străzii Mussolini/ Bistritz – Blick auf die Mussolini Straße)

Carte poştală necirculată, c. 1940-1944 – colecţia Renascendis

Strada Gheorghe Şincai (fostă Mussolini între 1940 şi 1944 şi la origini Strada Spitalului/ Spitalgasse) este una din principalele străzi vechi ale Bistriţei, care porneşte din piaţa din jurul bisericii evanghelice şi îndreptă spre extremitatea vestică a fostei centuri de fortificaţii a oraşului. Numele vechi al străzii se trage de la spitalul care funcţiona, în epocă, într-o clădire de aici dinspre capătul acesteia. Schimbarea numelui străzii în Mussolini s-a facut în contextul cedării Transilvaniei de Nord, de către Regatul României sub Carol al II-lea, Ungariei fasciste, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost făcută din turnul bisericii catolice.

Transilvania în imagini (12)

„Ţărance săseşti din Lechinţa/ Sächsische Bäuerinnen vor der Kirche in Lechnitz”

Foto orig. J. Fischer, Sibiu

Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis

Între fotografiile cu temă etnografică ale fraţilor Fischer dedicate saşilor, se regăseşte o serie deosebită din ţinutul Bistriţei/ Nösnerland. Calitatea şi frumuseţea acestor producţii fotografice, popularizate prin intermediul cărţilor poştale, grăiesc prin sine. Mai mult, sunt un martor elecvent al stării comunităţiilor săseşti pe care le surprind în epocă.

Imaginea ne oferă o nouă ocazie de a observa rânduiala proverbială a saşilor, exprimată chiar şi la nivel vestimentar. Cele saşe personaje, fotografiate în faţa bisericii evanghelice din Lechinţa/ Lechnitz, reprezintă două categorii sociale şi de vârstă. În stânga, sunt două tinere femei măritate, statutul lor fiind evidenţiat prin boneta (Haube) pe care o poartă. Grupul de patru fete din jumătatea dreaptă a fotografiei, care poartă pe cap un cilindru învelit în catifea (Borten), se alfă la o vârstă între momentul confirmării şi cel al căsătoriei. Costumul tradiţional săsesc de sărbătoare din multe sate ale ţinutului Bistriţei este foarte apropiat de cel al patricienelor din secolul al XVIII-lea, de unde a preluat mare parte din elemente, pe care ulterior le-a conservat cu destul de multă fidelitate.

O altă frumoasă carte poştală din această serie, ba chiar parţial cu aceleaşi personaje, o puteţi găsi pe pagina Poveştilor Săseşti: 

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=290975481064415&set=a.154913638003934.1073741828.139822752846356&type=1&relevant_count=1