Comoara din emporă (7)

Distracţii de feciori în timpul slujbei de duminică?

Cărți de joc, secolele XVIII-XIX, Transilvania

Transilvania în imagini (90)

Aus Siebenbürgen: Sächsische Bauern aus Mettersdorf bei Bistritz./ Din Transilvania: Ţărani saşi din Dumitra lângă Bistriţa.
Nach einer Photographie von Prof. Karl Koller in Bistritz./ După o fotografie de prof. Karl Koller din Bistriţa.

Xilogravură colorată publicată în „Illustrirte Zeitung”, nr. 1631, Leipzig, 3. oct. 1874 – colecţia Renascendis

În 3 octobrie 1874, „Illustrirte Zeitung” din Leipzig a publicat pe prima pagină o frumoasă xilogravură ilustrând un grup de patru ţărani saşi din Mettersdorf/ Nagydemeter/ Dumitra de lângă Bistriţa, îmbrăcaţi în porturi tradiţionale reprezentative pentru zonă. Imaginea însoţea un articol intitulat Die siebenbürger Sachsen care prezenta publicului german o scurtă sinteză despre saşi. Era prima gravură, dintr-o serie de trei, realizată după o fotografie a deja cunoscutului fotograf transilvănean Carl Koller (1838-1889) pe care ziarul german o publica şi singura referitoare la saşi.

Koller a fost ucenicul şi colaboratorul apropiat al lui Theodor Glatz alături de care realizează, itinerant prin Transilvania, numeroase fotografii etnografice şi compoziţii pitoreşti pe care le publică în albume sau în serii de CDV. Din 1859 până în 1871 lucrează ca profesor de artă în Bistriţa în paralel cu ocupaţia de fotograf.

Varianta colorată a acestei xilogravuri este, din câte cunoaştem, inedită şi s-ar putea datora unei ediţii destinate unui grup special de abonaţi ai „Illustrirte Zeitung”. De asemenea, nici un exemplar al fotografiei după care a fost realizată xilogravura nu este cunoscut în prezent.

Și în ’28 se mergea la vot!

Și în ’28 se mergea la vot!

Carte de alegător pentru Camera Deputaţilor şi Senat (colecţia Renascendis)

Negulici George, Braşov, 60 ani, zilier

Conform Constituţiei din 1923, în România mai democratică decât oricând, funcţiona votul universal masculin. Deşi obligatoriu, voltul era mai mult decât un drept, era o onoare. În ciuda derapajelor şi erorilor produse în interiorul clasei politice şi a aparatului de stat chiar şi atunci, a manipulărilor electorale, a diferenţelor de opţiune în funcţie de regiune, cetăţenii ştiau că votul este singurul mod în care pot spera la o bună reprezentare parlamentară şi o bună funcţionare a statului. 

Un obiect pe săptămână (34)

Garnitură de patru nasturi din argint aurit cu turcoaze, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Transilvania – colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,3 cm

Material: argint, turcoaze

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, ajurare, lipire, montare

Descriere: garnitura formată din patru nasturi, de aceeaşi dimensiune, cu formă florală stilizată din argint cizelat, ajurat şi turcoaze. Calota semisferică a nasturelui este decorată prin ştanţare şi incizare şi are montate 13 turcoaze rotunde. Turcoazul cel mai mare, montat central, este înconjurat de alte 6 mai mici, urmate de un rând de butoni florali intercalaţi cu încă 6 turcoaze. Calota este închisă cu o placă de argint neaurit, uşor convexă, prevăzută cu un inel de prindere.

Transilvania în imagini (76)

Ţărancă din Transilvania

Carte poştală necirculată, anii ’40– colecţia Renascendis

Româncă din Mărginimea Sibiului îmbrăcată în straie de sărbătoare şi cu vălitoare pe cap.

Un obiect pe săptămână (31)

Candelă din cositor, sfârşitul secolului al XVIII-lea, probabil atelier transilvănean  – colecţia Renascendis

Dimensiune: H: 15,2 cm; D: 7,4 cm

Material: cositor

Tehnică de realizare: turnare, strunjire, incizare, ştanţare, lipire

Descriere: candelă da formă conică realizată din cositor. Gâtul tronconic este terminat cu o buză înaltă ce reproduce imaginea unor flăcări. Cele trei braţe, pornite dintr-un brâu median, sunt decorate cu un penaj în relief (solzos) şi se termină cu un cap de vultur încoronat, prevăzut cu orificii de prindere pentru lanţuri. Partea inferioară a corpului candelei este decorată prin ştanţare cu motive vegetale. Aceleaşi motive decorează şi butonul masiv, tronconic cu anou de prindere din partea inferioară a piesei.

Candelele din cositor, de diverse tipuri şi dimensiuni, sunt nişte apariţii ocazionale în colecţiile muzeale şi private din România. Deşi nici una nu prezintă nici un fel de marcaje care să ateste clar provenienţa, răspândirea geografică relativ uniformă în Transilvania, Banat, Ţara Românească şi Moldova pare să indice că au fost produse în ateliere transilvănene (cel mai probabil din Braşov şi Sibiu). Încercările meşteşugarilor de a eluda reglementările breslelor sunt destul de bine documentate şi se poate presupune despre cositorari că nu făceau excepţie, mai ales în cazul unor produse destinate exclusiv exportului şi comunităţilor ortodoxe din interiorul Transilvaniei.

Un obiect pe săptămână (30)

Batistă cu dantelă, c. 1850-1860, atelier autohton (Transilvania ?) – colecţia Renascendis

Dimensiune: 29x28 cm

Material: batist, dantelă din fir de bumbac

Tehnică de realizare: croire, coasere, executare cu ciocănele

Descriere: batistă de formă pătrată cu centru oval din batist în jurul căruia este aplicată o bordură lată din dantelă. Dantela este realizată din fir de bumbac, cu ciocănele, în punct de Paris (?). Decorul dantelei este compus din motive florale şi cruciforme.

Un obiect pe săptămână (26)

Cahlă nesmălţuită, secolele XVI-XVII, Secuime - colecţia Renascendis

Dimensiune: L:20,5 cm; LA:18,5 cm; A:4 cm

Material: lut, nisip cernut, mică

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar (cu lemn şi pânză), uscare,

Descriere: cahlă placă dreptunghiulară, de factură barocă, nesmălţuită, arsă neuniform, cu decor stilizat în relief. Bordura, uşor înălţată faţă de câmpul cahlei, are un decor geometric amplu compus dintr-o succesiune de chenare liniare şi celulare. Central cahlei este decorat cu un medalion cu patru lobi, în formă de fructe de ananas, suprapuşi peste un chenar ovoidal geometric şi intercalaţi cu motive vegetale stilizate şi cruciforme flancate de câte două puncte.

Cahlele nesmălţuite, la nivel generic, înglobează cele mai vechi tipologii de cahle de pe teritoriul Transilvaniei. Cele mai timpuri, de tip oală, cu diverse forme şi dimensiuni, ocupă un interval generos, din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea, dar sunt, majoritatea covârsitoare, nedecorate. Cahlele placă nesmălţuite, şi ele dâtând chiar din secolul al XV-lea, cunosc două forme de decor – cel în relief şi cel cu mică („micăsare” – procedeu care presupune fie acoperirea cu mică, fie înglobarea acesteia în pasta de lut).

Producţia cahlelor nesmăţuite continuă până la mijlocul secolului al XIX-lea, în unele cazuri chiar şi după această limită. Deşi din secolul al XVII-lea cunosc o puternică concurenţă din partea celor smăţuite, cahlele nesmălţuite reprezintă până la final o variantă mai puţin costisitoare pe care cei care voiau o sobă decorată. În mod cert, din secolul al XVIII-lea, cahlele nesmălţuite sunt întâlnite numai în reşedinţe rurale, nepretenţioase.

Chiar dacă adesea împart aceleaşi forme şi decoruri cu cele smălţuite, coleţionarii le-au preferat pe acestea din urmă, datorită simplului fapt că fondul cromativ le face mai spectaculoase. Probabil datorită acestei situaţii numărul cahlelor nesmălţuite mai vechi de secolul al XVIII-lea este mult mai mare în fonduri arheologice decât în colecţii de ceramică.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Un obiect pe săptămână (21)

Calendar mobil de perete, 1853, Transilvania – colecţia Renascendis

Dimensiune: 20,5x24 cm

Material: lemn de brad, carton, mucava, cupru

Tehnică de realizare: tăiere, încleiere, turnare, cizelare, tipărire, asamblare

            

Descriere: calendar mobil de perete pentru perioada 1854-1862. Într-o ramă dreptunghiulară, intarsiată cu două linii paralele de furnir negru, este aşezată o foaie de mucava, decorată cu hârtie neagră pe faţă şi având trei perforaţii ovale şi două circulare. În spatele fiecărei perforaţii sunt aşezate discuri de carton subţire împrimat cu numele zilelor şi lunilor, cu indicativul anilor şi numere pentru zile. Discurile sunt mobile, fiind prinse de suport prin butoni decorativi de cupru, folosiţi totodată pentru a le roti. Ansamblul este închis pe spate cu o altă foaie de mucava care prezintă înscrisuri în limba germană şi maghiară referitoare la coordonate geografice. Acelaşi tip de înscrisuri se regăsesc şi pe faţa ramei. Calendarul prezintă un inel de agăţare.

Transilvania în imagini (33)

Hălchiu – Cazarmă/ Heldsdorf – Kaserne

Carte poştală necirculată, anii ’20 -’30 – colecţia Renascendis

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autorităţile imperiale duc o politică susţinută de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii militare în Transilvania.  Ţara Bârsei ocupă un loc aparte în acest proiect dat fiind importanţa sa în controlarea căilor de acces spre şi dinspre cu Ţara Românească şi Moldova, încă posesiuni otomane. O serie întreagă de unităţi militare sunt înfiinţate, în special de cavalerie şi artilerie, şi implicit sunt construite cazărmi pentru acestea. În această categorie intră şi cazarma de cavalerie din Halchiu, construită în 1865 pe Türkgasse, în prezent abandonată.

Transilvania în imagini (31)

Femeie în costum ceangăiesc de sărbătoare din Ţara Bârsei

Carte poştală necirculată, anii ’30 – colecţia Renascendis

Denumirea de „ceangăi” este atribuită mai multor grupuri etnice, neomogene, din vestul Moldovei şi din sud-estul Transilvaniei. Ceangăii din Ţara Bârsei sunt descendenţi ai secuilor colonizaţi în zona Şapte Sate/ Siebendörfer/ Hétfalu vagy (mai demult Satulung/ Langendorf/ Hosszúfalu, iar actualmente Săcele) în evul mediu. Convieţuirea cu saşii şi românii şi-a lăsat o puternică amprentă asupra culturii şi civilizaţiei ceangăieşti, fapt care a condus la individualizarea ceangăilor în familia populaţiilor maghiarofone din Transilvania. În urma Reformei, ceangăii au trecut, asemenea saşilor, la luteranism, dar contaminările  între cele două etnii sunt şi mai accentuate în cultura materială. Vestimentaţia tradiţională de sărbătoare şi podoabele corespunzătoare acesteia constituie unul dintre cele mai evidente capitole în acest sens, aşa cum demonstrează şi imaginea reprodusă de cartea poştală.

Un obiect pe săptămână (19)

Cănceu, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bixad, judeţul Covasna – colecţia Renascendis

Dimensiune: H:14 cm; Dg:7 cm; Db:9,5 cm

Material: sticlă manufacturieră

Tehnică de realizare: suflare în formă, prelucrare manuală, lipire

Descriere: cănceu cu cioc, realizat sticlă transparentă de nuanţă albastră suflată în formă, având corp sferic şi gât cilindric. Baza prezintă o bordură tronconică îngustă. Piesa este decorată de caneluri verticale în spirală. Toarta, de asemenea canelată, este prelucrată manual şi lipită plastic.

Istoria sticlei transilvănene este, în ciuda câtorva sumare abordări ale temei, un capitol neexplorat. Informaţiile scrise plasează debututul producţiei de sticlă manufacturieră (glajă) în Transilvania la începutul secolului al XVII-lea, realitate confirmată şi de datarea în această perioadă a primelor piese care pot fi considerate autohtone. Amplasarea atelierelor de sticlărie (glăjării) s-a făcut întotdeauna în zone împădurite, la poalele dealurilor sau munţilor, pentru a avea o sursă de lemne de foc - necesară funcţionării cuptoarelor de topire a sticlei -  în imediata apropiere.

Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sticlăria rămâne un produs de lux destinat uzului reşedinţelor nobiliare şi ale orăşenilor înstăriţi, breslelor, bisericilor şi altor clădiri de importanţă edilitară (în special pentru realizarea ochiurilor de fereastră). Majoritatea glăjăriilor timpurii sunt înfiinţate pe domenii nobiliare sau de către magistraţii oraşelor prin aducerea unor meşteri străini, în special din zona Boemiei.

Manufactura de sticlă de la Bixad şi-a început activitatea la puţin după jumătatea secolului al XVIII-lea şi a funcţionat până spre sfârşitul primului război mondial. Foarte probabil, după cea de la Porumbacu de Sus, este cea mai longevivă şi productivă glăjărie transilvăneană. 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (26)

Castelul Bethlen de la Criş/ Kreisch/ Keresd, jud. Mureş

Fotografie, 1967 – colecţia Renascendis

Castelul Bethlen de la Criş este o mică reşedinţă nobiliară fortificată, de ţară, proprietate a familiei Bethlen - ramura Criş. Forma amsamblului este rezultatul dezvoltării din secolele XVI-XVII în jurul donjonului cilindric medieval, ulterior denumit Turnul Arcaşilor. Stilul predominant este cel al renaşterii transilvănene, fapt care a făcut remarcat ansamblul, în peisajul arhitectural transilvănean, încă din secolul al XIX-lea. Exteriorul ultimului etaj al turnului este decorat cu o friză compusă din basoreliefuri ce reprezintă soldaţi cu diferite arme. În jurul castelului, în secolele XVIII-XIX, a fost amenajat un parc dendrologic în stil englezesc.

În anul 1949, ca majoritatea proprietăţilor nobiliare transilvănene, castelul de le Criş a fost naţionalizat, devenind, după schema deja tradiţională utilizată de autorităţile comuniste, sediul GAS-ului şi apoi CAP-ului local. Colecţiile de artă, biblioteca şi toate celelalte lucruri de valoare adapostite în interioarele amsamblului arhitectural au fost fie confiscate de diverse autorităţi, fie jefuite sau distruse de localnici. În 1976, Direcţia Monumentelor Istorice, încă sub conducerea lui Vasile Drăguţ, reuseşte să finalizeze demersurile pentru evacuarea CAP-ului şi începe restaurarea castelului. Desfiinţarea Direcţiei Monumentelor Istorice în 1977 duce la întreruperea restaurării şi la abandonarea amsablului în ruină. Starea acestuia se deteriorează semnificativ până în la începutul anilor ’90, când reintră în atenţia Ministerului Culturii şi se întreprind primele  lucrări de conservare. Retrocedat moştenitorilor de drept, în 2007, restaurarea castelului este continuată prin eforturile familiei Bethlen.

Text pe spatele fotografiei:

Castelul de la Criş, jud. Mureş

- Foto Vlasto - 1967

Transilvania în imagini (24)

Amintire din cetatea Sighişoarei

Fotografie, 8 ianuarie 1962 – colecţia Renascendis

Vedere spre turnul cu ceas de pe Strada Turnului

Încă de la începutul secolului al XX-lea, Sighişoara a fost o atracţie turistică, chiar dacă nu a atras de la început mii de turişti anual. Până spre mijlocul anilor ’90, partea veche a aşezării, atât Oraşul de Sus cât şi Oraşul de Jos, nu şi-a subordonat niciodată existenţa industriei turismului. Locul şi-a păstrat specificul, iar locuitorii şi-au urmat viaţa de zi cu zi nederanjaţi, până de curând, ceea ce şi făcea din Sighişoara un loc aparte, dincolo de istorie, artă sau arhitectură. Un astfel de moment simplu, o amintire a stării pierdute, surprinde şi această fotografie făcută de un grup de turişti transilvăneni în 8 februarie 1962.

Un obiect pe săptămână (17)

Pahar de logodnă, mijlocul secolului al XIX-lea, Porumbacu de Sus, jud. Sibiu – colecţia Renascendis

Dimensiune: H:14 cm; Dg:7,5 cm; Db:6,5 cm

Material: sticlă, email alb şi roşu-rubin transparent

Tehnică de realizare: suflare în tipar, şlefuire, pictare

Descriere: pahar realizat din sticlă incoloră, suflată în tipar, având corp tronconic, talpă şi picior. Buza şi baza tălpii sunt şlefuite. Paharul a fost pictat la cald cu pigmenţi de suprafaţă transparenţi alb şi roşu. Pigmentul alb este foarte greu vizibil. Decorul este realizat dintr-un medalion ovoidal, neinscripţionat, dispus orizontal, încadrat lateral de două păsări stând pe ramuri înfrunzite, aranjate în cunună. Buza, baza corpului şi piciorul sunt desemenea acoperite cu pigment roşu transparent. Decorul sugerează scopul de pahar de logodnă.

Această tipologie de pahare s-a format în perioada Biedermeier, fiind specifică paharelor de uz comun de vin, nedecorate sau cu un decor nepretenţios. Stilul s-a păstrat, însă, în producţia transilvăneană de sticlă până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind produs în mai toate manufacturile în cantităţi semnificative.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (14)

„Beszterce – Mussolini-utca látképe” (Bistriţa – Vedere a străzii Mussolini/ Bistritz – Blick auf die Mussolini Straße)

Carte poştală necirculată, c. 1940-1944 – colecţia Renascendis

Strada Gheorghe Şincai (fostă Mussolini între 1940 şi 1944 şi la origini Strada Spitalului/ Spitalgasse) este una din principalele străzi vechi ale Bistriţei, care porneşte din piaţa din jurul bisericii evanghelice şi îndreptă spre extremitatea vestică a fostei centuri de fortificaţii a oraşului. Numele vechi al străzii se trage de la spitalul care funcţiona, în epocă, într-o clădire de aici dinspre capătul acesteia. Schimbarea numelui străzii în Mussolini s-a facut în contextul cedării Transilvaniei de Nord, de către Regatul României sub Carol al II-lea, Ungariei fasciste, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost făcută din turnul bisericii catolice.

Un obiect pe săptămână (16)

Cahlă, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, Secuime (Chişmed, jud. Harghita ?)- colecţia Renascendis

Dimensiune: L:33,5 cm; LA:22,5 cm; A:3 cm

Material: lut, angobă albă (caolin), pigmenţi albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben, smalţ transparent incolor

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar, uscare, angobare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor

Descriere: cahlă dreptunghilară, decorată în relief cu motive fitomorfe pictate în albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben pe fond alb-gălbui. Motivul principal este un pom al vieţii, care porneşte dintr-un ghiveci - decorat la rândul său cu o floare. Cele două vrejuri care îl constituie au flori roz şi frunze albastre dispuse pe tulpini verzi-maron şi se unesc într-o cunună încheiată în partea superioară cu o fundă. Pe faţa piesei, în fundal, sunt profilate patru coloane, grupate câte două, care au la extremităţi câte două crengi de stejar cu ghindă şi frunze unite la cozi.

O serie de cahle similare, întâlnite în cantităţi foarte mari, au fost atribuite de majoritatea literaturii de specialitate centrului de producţie Chişmed din jud. Harghita şi au fost datate spre mijlocul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de această cahlă, decorul pieselor menţionate este mult mai simplu, mai slab imprimat şi limitat din punct de vedere cromatic (sunt folosite doar culorile albastru şi verde). Mai mult, în aproape toate cazurile pictura este realizată foarte neglijent, lucru ce este în concordanţă cu o producţie numeroasă destinată, în special, gospodăriilor ţărăneşti. Atenţia la detaliu, gama cromatică utilizată, calitatea generelă a realizării, laolătă cu factura stilistică barocă, indică pentru această cahlă o datare ceva mai timpurie şi o utilizare într-un mediu social mai pretenţios. Cel mai probabil, data producţiei este undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest tip foarte rar de cahlă fiind un precursor al producţiilor similare de la mijlocul secolului la XIX-lea. Totodată, există suficiente indicii pentru a presupune că face parte dintr-un lot destinat unor comanditari înstăriţi, fie din mediul rural, fie din categoria nobililor de ţară.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (4)

Tartlau – Schulen und Feuerwehrdepot/ Prejmer – Şcolile şi staţia de pompieri

Carte poştală necirculată, c. 1916-1917 – colecţia Renascendis

  

Prejmerul este una din destinaţiile turistice principale pentru cei care vizitează Ţara Bârsei, precum şi un important punct de plecare pentru oricine vrea să se familiarizeze cu civilizaţia săsească. Evident, principala atracţie este biserica evanghelică cu ampla ei fortificaţie, dar un ochi atent poate descoperi în localitate şi alte elemente de patrimoniu deosebite.

Cartea poştală, datând probabil din 1916-1917, imortalizează un complex de clădiri care, din fericire, s-a păstrat în stare bună până în prezent: şcolile şi staţia de pompieri.

Amplasate central, pe şoseaua principală vis-a-vis de biserică, cele trei corpuri ale şcolii au fost ridicate între 1846-1848 (inscripţia de fondare de mai jos încă mai exista pe corpul contral cu câţiva ani în urmă, dar e posibil să nu fi supravieţuit renovărilor recente). La fel ca în majoritatea covârşitoare a aşezărilor săseşti, şi în Prejmer învăţământul are o tradiţie lungă, prima informaţie despre existenţa unei şcoli datând din 1460. Mai mult, in interiorul fortificaţiei ce înconjoară biserică a fost amenajată încă din secolul al XVII-lea o sală de clasă pentru cazul asediilor prelungite.

Inscripţia de fondare de pe corpul central al şcolii (în anul 2006)

Incendiile au reprezentat pentru satele săseşti, ca pentru oricare altele dealtfel, unul dintre cele mai mari pericole încă de la început. Puţine aşezări săseşti nu au trecut, dealungul existenţei lor, printr-un incendiu devastator. Grija pentru prevenirea incendiilor şi pentru o intervenţie eficientă în cazul producerii acestora este vizibilă chiar din cele mai vechi statute de Vecinătate. Până în spre sfârşitul secolului al XIX-lea Vecinătăţile erau structurile responsabile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru refacerea proprietăţilor distruse de acestea. Odată cu dezvoltatea edilitară, inţial în oraşe, iar ulterior şi în aşezările mai mari au fost înfiinţate servicii comunale de pompieri voluntari. În Prejmer acesta a fost înfiinţat în 1882, aşa cum menţionează inscripţia de pe steagul pompierilor păstrat în biserica evanghelică până în prezent.

Clădirea staţiei de pompieri din Prejmer este o apariţie inedită în peisajul arhitectural rural din Transilvania. Clădirea a fost probabil construită spre mijlocul secolului al XIX-lea, într-un stil asemănător şcolii şi foarte probabil nu a avut de la început această destinaţie. Odată cu înfiinţarea serviciului comunal de pompieri şi achiziţionării utiliajelor rulante de stingere a incendiilor, clădirea a fost modificată pentru a le adăposti şi pentru a facilita accesul rapid al acestora. În imaginea de mai jos se pot observa fostele porţi de acces, în prezent zidite. Elementul arhitectural care face staţia din Prejmer complet deosebită este turnul de veghe („foişorul de foc”). Aspectul suprizător pe care îl dă ansamblului este mai apropiat de cel al unei geamii dobrogene decât de oricare alt tip de construcţie transilvăneană. Cel mai probabil, turnul a fost ridicat după 1882.

Clădirea fostei staţii de pompieri (în anul 2006)