Transilvania în imagini (41)

Cuplu de tineri saşi din Cristian/ Neustadt, jud. Braşov

Fotografie, anii ’60 – colecţia Renascendis

În anii ’60, după refacerea comunităţilor, în urma distrugerilor celui de-al doilea război mondial, în urma deportărilor din a doua jumătate a anilor ’40, în urma colectivizării şi a naţionalizării, dar până la începutul exodului, saşii se întorc către valorile tradiţionale (în formula în care acestea au fost restabilite iniţial în anii ’30), răspunzând nevoii acute de regenerare şi întărire a idenţităţii etnice în faţa agresiunilor regimului socialist. Tinerii saşi din această perioadă, mulţi dintre ei cu pregătire universitară şi deschideri mai largi decât marea majoritate a populaţiei României din epocă, datorate avantajului limbii germane, sunt în prima linie a acestui fenomen.

Fotografia pe care vi-o împărtăşim astăzi vine în confirmarea celor de mai sus. Cuplul de tineri saşi, în jurul vârstei de 20 de ani, îmbrăcat în costume tradiţionale din Ţara Bârsei, participa, probabil, la o serbare a comunităţii din Cristian/ Neustadt. În fundal se observă turnul bisericii evanghelice din comună.

Text pe spate:

Truetsch Valtraudt.

an I pediatrie

Braşov

Transilvania în imagini (13)

Pietre funerare la Ilieni

Biserica reformată (calvină) fortificată din Ilieni/ Illyefalva/ Ilgendorf, jud. Covasna

Încadrarea monumentelor funerare în viziunea despre patrimoniu nu a fost niciodată uniformă sau constantă în cercetarea istorică din România. Dacă cele antice şi cele medievale au fost văzute aproape mereu ca valoroase documente epigrafice, dacă pietrele tombale cu gisant, datând din evul mediu târziu până la jumătatea secolului al XVIII-lea, au fost mereu apreciate pentru valoarea lor artistică, pietrelor funerare obişnuite din secolele XVII-XIX nu li s-a acordat şi nu li se acordă nici în prezent mare atenţie.

Comportamentele comunităţilor faţă de monumentele funerare diferă în funcţie de perioadă şi de zonă. Practicarea înmormântărilor în imediata apropiere a bisericilor şi în interiorul acestora, în special până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a presupus o continuă suprapunere sau desfiinţare a mormintelor cauzată de spaţiul limitat disponibil.  Aceste practici au afectat direct monumentele funerare. Evident, în perioade mai vechi, multe morminte aveau doar cruci de lemn care ar fi avut şanse aproape nule pentru a se păstra până în prezent. Dacă în zonele urbane situaţia se modifică pentru majoritatea populaţiei încă din secolul al XVIII-lea, la sat abia după 1850 momunentele şi crucile din piatră devin regulă.

În multe sate şi oraşe din Transilvania, odată cu mutarea cimitirelor din curtea bisericilor spre marginile, cea mai mare parte a monumentelor funerare vechi au fost distruse. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în secolul al XX-lea, în cazul cimitirelor a căror continuitate a fost păstrată cel puţin din secolele XVII-XVIII, dar, mai grav, se întâmplă şi în prezent.

Totuşi, există şi cazuri fericite, dincolo de cele celebre (aşa cum este cimitirul evanghelic din Sighişoara sau alte cimitire evanghelice din oraşe importante). La Ilieni/ Illyefalva, în judeţul Covasna, pietre funerare de secol XIX au fost preluate de la mormintele desfiinţate şi adăpostite în incinta fortificată a bisericii.

Cercetarea şi protejarea momumentelor funerare din secolele XVIII – XIX este o necesitate din ce în ce mai mare din cauza riscului de deteriorare de către factorii meteo sau prin acţiunile oamenilor la care sunt expuse acestea. Informaţiile pe care monumentele funerare le oferă sunt de importanţă majoră pentru demografia istorică, mai ales că, uneori, nu sunt reţinute şi de izvoarele scrise. 

Transilvania în imagini (6)

Nuntă săsească la Vulcan în Ţara Bârsei/ Sächsiche Hochzeit aus Wolkendorf im Bürzenland

Carte poştală necirculată, sfârşitul anilor ’20 - colecţia Renascendis

La saşi, nunta nu este numai un eveniment al familiei şi al apropiaţilor, ci un eveniment în care este implicată o bună parte din comunitate. Încă din secolul al XVI-lea, organizarea nunţilor a fost reglementată în scris, fiind o responsabilitate a Vecinătăţilor în tot spaţiul de locuire săsească. Mai mult decât o sărbătoare, nunta era un factor important de coeziune comunitară bazată pe ajutor reciproc.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. În constituirea unui alai sau cortegiu, fanfara este cea care deschide drumul şi este urmată de restul participanţilor conform unui ordini clare, aşa cum putem vedea şi în imaginea de mai sus.

Momentul imortalizat datează din anii ’20, când costumul tradiţional de sărbătoare era abandonat de către mulţi (în special de către bărbaţi) în favoarea hainelor „orăşeneşti”. Oricum, de pe întreg teritoriul de locuire săsească, portul tradiţional din Ţara Bârsei este cel mai modernizat/ simplificat, consecinţă a nivelului ridicat de urbanizare al aşezărilor de aici.

Transilvania în imagini (4)

Tartlau – Schulen und Feuerwehrdepot/ Prejmer – Şcolile şi staţia de pompieri

Carte poştală necirculată, c. 1916-1917 – colecţia Renascendis

  

Prejmerul este una din destinaţiile turistice principale pentru cei care vizitează Ţara Bârsei, precum şi un important punct de plecare pentru oricine vrea să se familiarizeze cu civilizaţia săsească. Evident, principala atracţie este biserica evanghelică cu ampla ei fortificaţie, dar un ochi atent poate descoperi în localitate şi alte elemente de patrimoniu deosebite.

Cartea poştală, datând probabil din 1916-1917, imortalizează un complex de clădiri care, din fericire, s-a păstrat în stare bună până în prezent: şcolile şi staţia de pompieri.

Amplasate central, pe şoseaua principală vis-a-vis de biserică, cele trei corpuri ale şcolii au fost ridicate între 1846-1848 (inscripţia de fondare de mai jos încă mai exista pe corpul contral cu câţiva ani în urmă, dar e posibil să nu fi supravieţuit renovărilor recente). La fel ca în majoritatea covârşitoare a aşezărilor săseşti, şi în Prejmer învăţământul are o tradiţie lungă, prima informaţie despre existenţa unei şcoli datând din 1460. Mai mult, in interiorul fortificaţiei ce înconjoară biserică a fost amenajată încă din secolul al XVII-lea o sală de clasă pentru cazul asediilor prelungite.

Inscripţia de fondare de pe corpul central al şcolii (în anul 2006)

Incendiile au reprezentat pentru satele săseşti, ca pentru oricare altele dealtfel, unul dintre cele mai mari pericole încă de la început. Puţine aşezări săseşti nu au trecut, dealungul existenţei lor, printr-un incendiu devastator. Grija pentru prevenirea incendiilor şi pentru o intervenţie eficientă în cazul producerii acestora este vizibilă chiar din cele mai vechi statute de Vecinătate. Până în spre sfârşitul secolului al XIX-lea Vecinătăţile erau structurile responsabile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru refacerea proprietăţilor distruse de acestea. Odată cu dezvoltatea edilitară, inţial în oraşe, iar ulterior şi în aşezările mai mari au fost înfiinţate servicii comunale de pompieri voluntari. În Prejmer acesta a fost înfiinţat în 1882, aşa cum menţionează inscripţia de pe steagul pompierilor păstrat în biserica evanghelică până în prezent.

Clădirea staţiei de pompieri din Prejmer este o apariţie inedită în peisajul arhitectural rural din Transilvania. Clădirea a fost probabil construită spre mijlocul secolului al XIX-lea, într-un stil asemănător şcolii şi foarte probabil nu a avut de la început această destinaţie. Odată cu înfiinţarea serviciului comunal de pompieri şi achiziţionării utiliajelor rulante de stingere a incendiilor, clădirea a fost modificată pentru a le adăposti şi pentru a facilita accesul rapid al acestora. În imaginea de mai jos se pot observa fostele porţi de acces, în prezent zidite. Elementul arhitectural care face staţia din Prejmer complet deosebită este turnul de veghe („foişorul de foc”). Aspectul suprizător pe care îl dă ansamblului este mai apropiat de cel al unei geamii dobrogene decât de oricare alt tip de construcţie transilvăneană. Cel mai probabil, turnul a fost ridicat după 1882.

Clădirea fostei staţii de pompieri (în anul 2006)