Un obiect pe săptămână (15)

„Un obiect pe săptămână” se mută pe blog şi îşi continuă misiunea de promovare a colecţiilor Renascendis. Vă invităm să accesaţi şi arhiva prezentă pe site la: https://www.renascendis.org/un-obiect-pe-s-pt-m-n-.html

Săptămâna aceasta: ac de voal, sfârşitul secolului al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atelier transilvănean - colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,4 cm

Material: argint, aur, mătase, lemn, sticlă, perle, email

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, gravare, nituire, filetare, strunjire, învelire, coasere, emailare, aurire

Descriere: acul de voal este format dintr-o placă suport circulară, un buton de lemn îmbrăcat în fir de mătase şi decorat cu fir de argint şi perle, o placuţă emailată şi o sticlă centrală. Placa suport turnată, din argint aurit, prezintă pe faţă un ax filetat la capătul superior, iar pe spate, un decor floral gravat şi un sistem de prindere cu ac. Bordura este decorată în relief cu un lanţ turnat laolaltă cu placa. Butonul central este realizat dintr-o semisferă de lemn tare, îmbrăcată în fir de mătase şi decorată cu fir de argint spiralat şi cu perle - dispuse fie singular, fie în cerc. Butonul prezintă un orificiu central prin care este introdus axul plăcii suport. Deasupra butonului este aplasată o plăcuţă emailată din argint, cu un decor floral. Tot ansamblul este închis de sticla roşie centrală, montată într-o casetă de argint aurit, care se înfiletează pe axul plăcii suport.

Acele de voal de acest tip erau destul de des întâlnite ca accesorii ale costumului patricienelor în secolul al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în zona de locuire săsească. Odată cu iradierea modei vestimentare din centrele urbane spre târguri şi sate, acele de voal bogat ornamentate devin comune şi în costumul de sărbătoare al tărăncilor, chiar dacă îşi modifică forma şi sunt confectionate adesea din materiale nepreţioase. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu modernizarea şi simplificarea costumului patricienelor, la podoabele de cap se renunţă complet sau sunt simplificate la maxim, deci acele de voal dispar, în bună parte, din uzul acestor medii. Asemenea oricăror podoabe tradiţionale săseşti, acele de voal se transmiteau din generaţie în generaţie.

O piesă asemănătoare se găseşte în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Ac--Necunoscut--Ac-de-voal&k=D513E5A2E77145B09B2B10209191E665

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (7)

Portret de familie – români din zona Rupea

Fotografie, atelier Julius Knauer, iulie 1898, Kronstadt/ Braşov – colecţia Renascendis

Multe fotografii vechi, deşi au o valoare documentară considerabilă, nu necesită explicaţii suplimentare. Impresia pe care o lasă privitorilor este suficientă în sine, iar orice alte discuţii nu ar face decât să complice un lucru frumos prin simplitudinea şi claritatea sa.

Credem că acesta este cazul şi pentru fotografia pe care o împărtăşim astăzi. S-ar putea discuta despre contrastul dintre nou şi vechi la nivel vestimentar, despre priceperea artistului fotograf, despre mâini muncite şi îmbătrânire prematură sau despre costumul popular românesc din zona Rupea, dar nu ar explica cu nimic impactul vizual.

Fără a fi o producţie etnografică intenţionată, studiată, este probabil unul dintre cele mai pitoreşti portrete de familie, cu un caracter etnografic sincer şi involuntar, ale fotografiei transilvănene de la sfârşitul secolului al XIX-lea. 

Aşa cum ne transmit însemnările de pe spatele cartonului suport, ne bucurăm de vederea unei familii frumoase de români „Tata (58) Mama (47) Ionică (20)” imortalizată fotografic în „iulie 1898”.

Transilvania în imagini (6)

Nuntă săsească la Vulcan în Ţara Bârsei/ Sächsiche Hochzeit aus Wolkendorf im Bürzenland

Carte poştală necirculată, sfârşitul anilor ’20 - colecţia Renascendis

La saşi, nunta nu este numai un eveniment al familiei şi al apropiaţilor, ci un eveniment în care este implicată o bună parte din comunitate. Încă din secolul al XVI-lea, organizarea nunţilor a fost reglementată în scris, fiind o responsabilitate a Vecinătăţilor în tot spaţiul de locuire săsească. Mai mult decât o sărbătoare, nunta era un factor important de coeziune comunitară bazată pe ajutor reciproc.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. În constituirea unui alai sau cortegiu, fanfara este cea care deschide drumul şi este urmată de restul participanţilor conform unui ordini clare, aşa cum putem vedea şi în imaginea de mai sus.

Momentul imortalizat datează din anii ’20, când costumul tradiţional de sărbătoare era abandonat de către mulţi (în special de către bărbaţi) în favoarea hainelor „orăşeneşti”. Oricum, de pe întreg teritoriul de locuire săsească, portul tradiţional din Ţara Bârsei este cel mai modernizat/ simplificat, consecinţă a nivelului ridicat de urbanizare al aşezărilor de aici.