Transilvania în imagini (111)

Cetatea Râşnov/ Rosenauer Burg/ A barcarozsnyó vár

Fotografie, 16 aprilie 1939, autor necunoscut – colecţia Renascendis

Vedere luată de pe actuala stradă I. L. Caragiale spre dealul cetăţii, nu cu mult înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, într-un Râșnov fără betoane, termopane, parcări subterane şi mai ales fără trenuleţ cu cremalieră. Evident, un Râşnov mai trist, mai puţin atractiv turistic, cu o cetate mai puțin medievală decât în prezent. ;)

Text pe spate în limba maghiară

A rozsnyói vár, 1939. IV. 16. (Cetarea Râşnov, 16 aprilie 1939)

Un obiect pe săptămână (16)

Cahlă, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, Secuime (Chişmed, jud. Harghita ?)- colecţia Renascendis

Dimensiune: L:33,5 cm; LA:22,5 cm; A:3 cm

Material: lut, angobă albă (caolin), pigmenţi albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben, smalţ transparent incolor

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar, uscare, angobare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor

Descriere: cahlă dreptunghilară, decorată în relief cu motive fitomorfe pictate în albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben pe fond alb-gălbui. Motivul principal este un pom al vieţii, care porneşte dintr-un ghiveci - decorat la rândul său cu o floare. Cele două vrejuri care îl constituie au flori roz şi frunze albastre dispuse pe tulpini verzi-maron şi se unesc într-o cunună încheiată în partea superioară cu o fundă. Pe faţa piesei, în fundal, sunt profilate patru coloane, grupate câte două, care au la extremităţi câte două crengi de stejar cu ghindă şi frunze unite la cozi.

O serie de cahle similare, întâlnite în cantităţi foarte mari, au fost atribuite de majoritatea literaturii de specialitate centrului de producţie Chişmed din jud. Harghita şi au fost datate spre mijlocul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de această cahlă, decorul pieselor menţionate este mult mai simplu, mai slab imprimat şi limitat din punct de vedere cromatic (sunt folosite doar culorile albastru şi verde). Mai mult, în aproape toate cazurile pictura este realizată foarte neglijent, lucru ce este în concordanţă cu o producţie numeroasă destinată, în special, gospodăriilor ţărăneşti. Atenţia la detaliu, gama cromatică utilizată, calitatea generelă a realizării, laolătă cu factura stilistică barocă, indică pentru această cahlă o datare ceva mai timpurie şi o utilizare într-un mediu social mai pretenţios. Cel mai probabil, data producţiei este undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest tip foarte rar de cahlă fiind un precursor al producţiilor similare de la mijlocul secolului la XIX-lea. Totodată, există suficiente indicii pentru a presupune că face parte dintr-un lot destinat unor comanditari înstăriţi, fie din mediul rural, fie din categoria nobililor de ţară.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Un obiect pe săptămână (15)

„Un obiect pe săptămână” se mută pe blog şi îşi continuă misiunea de promovare a colecţiilor Renascendis. Vă invităm să accesaţi şi arhiva prezentă pe site la: https://www.renascendis.org/un-obiect-pe-s-pt-m-n-.html

Săptămâna aceasta: ac de voal, sfârşitul secolului al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atelier transilvănean - colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,4 cm

Material: argint, aur, mătase, lemn, sticlă, perle, email

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, gravare, nituire, filetare, strunjire, învelire, coasere, emailare, aurire

Descriere: acul de voal este format dintr-o placă suport circulară, un buton de lemn îmbrăcat în fir de mătase şi decorat cu fir de argint şi perle, o placuţă emailată şi o sticlă centrală. Placa suport turnată, din argint aurit, prezintă pe faţă un ax filetat la capătul superior, iar pe spate, un decor floral gravat şi un sistem de prindere cu ac. Bordura este decorată în relief cu un lanţ turnat laolaltă cu placa. Butonul central este realizat dintr-o semisferă de lemn tare, îmbrăcată în fir de mătase şi decorată cu fir de argint spiralat şi cu perle - dispuse fie singular, fie în cerc. Butonul prezintă un orificiu central prin care este introdus axul plăcii suport. Deasupra butonului este aplasată o plăcuţă emailată din argint, cu un decor floral. Tot ansamblul este închis de sticla roşie centrală, montată într-o casetă de argint aurit, care se înfiletează pe axul plăcii suport.

Acele de voal de acest tip erau destul de des întâlnite ca accesorii ale costumului patricienelor în secolul al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în zona de locuire săsească. Odată cu iradierea modei vestimentare din centrele urbane spre târguri şi sate, acele de voal bogat ornamentate devin comune şi în costumul de sărbătoare al tărăncilor, chiar dacă îşi modifică forma şi sunt confectionate adesea din materiale nepreţioase. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu modernizarea şi simplificarea costumului patricienelor, la podoabele de cap se renunţă complet sau sunt simplificate la maxim, deci acele de voal dispar, în bună parte, din uzul acestor medii. Asemenea oricăror podoabe tradiţionale săseşti, acele de voal se transmiteau din generaţie în generaţie.

O piesă asemănătoare se găseşte în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Ac--Necunoscut--Ac-de-voal&k=D513E5A2E77145B09B2B10209191E665

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (3)

Biserica evanghelică din Jelna/ Senndorf, jud. Bistriţa-Năsăud

În zona Bistriţei, Nösneland în germană, comunităţile săseşti cunosc un declin demografic încă de la începutul secolului al XX-lea. În unele sate populaţia scade atât de mult încât cei rămaşi aleg să se mute într-o altă aşezare învecinată. Momentul decisiv care marchează începutul exodului pentru saşii bistriţeni, ca de altfel pentru toţi saşii din Transilvania, este retragerea trupelor germane de după 23 august 1944. Dislocaţi cu sau fără voia lor de armata nazistă, mulţi ajung în Germania sau în Austria şi aleg să nu se mai întoarcă în România din cauza ameninţării sovietice, dar mai ales ca urmare a deportărilor masive la care sunt supuşi etnicii germani rămaşi în ţară.

La sfârşitul anilor ’40 deja majoritatea satelor săseşti bistriţene sunt depopulate. Spre mijlocul anilor ’60 aproape toate comunităţile dispar odată cu moartea puţinilor bătrâni care nu plecaseră şi care supravieţuiseră războiului şi deportărilor.

Încă din anii ’50 unele biserici evanghelice rămase fără comunităţile aparţinătoare sunt transferate ortodocşilor din satele în care se aflau, fie ca o iniţiativă a Bisericii Evanghelice care spera ca astfel să salveze monumentele, fie ca o măsură abuzivă de expropriere luată de noul stat totalitar. Pentru multe biserici medievale aceasta a însemnat întradevar salvarea, indiferent de modificările mai mult sau mai puţin fericite cărora au fost supuse. Pentru altele transferul către un nou proprietar a însemnat începutul sfârşitului. Fie abandonate din motive dogmatice pentru că aparţinuseră unui alt cult, fie din motive materiale sau din indiferenţă, uneori jefuite şi lasate să dispară treptat pentru a putea fi „recuperat” terenul pe care îl ocupau, o serie de valoroase biserici evanghelice fie s-au pierdut, fie riscă să se piardă.

Jelna/ Senndorf este unul din aceste triste cazuri. Biserica evanghelică din sat a fost construită, cel mai probabil, la sfârşitul secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XV-lea, într-un îngrijit stil gotic târziu transilvănean. În jur de 1450, edificiul de cult catolic era cunoscut datorită relicvelor importante deţinute, ulterior distruse în timpul Reformei. Din secolul al XVII-lea, de la Jelna se păstrează un important manuscris de muzică bisericească evanghelică – Cantionalul de la Jelna. Comunitatea săsească de aici s-a stins la scurt timp după cel de-al doilea război mondial şi biserica a fost dată în folosinţă comunităţii româneşti. Din motive greu de înţeles, parohia ortodoxă a ales să abandoneze monumentul. La rândul ei şi frumoasa casa parohială evanghelică de secol al XVIII-lea a căzut pradă viziunii imobiliare a noilor stăpâni, în anii ’90 acoperişul fiindu-i înlocuit cu o butaforie, pentru ca apoi să fie lăsată în paragină. Vremurile şi vremea şi-au făcut treaba, iar din biserica evanghelică din Jelna nu au mai rămas multe pietre la locul lor. În prezent, doar corul, partea cea mai veche dealtfel, se încăpăţânează să stea în picioare.  

Redusă la ruină şi înecată în vegetaţie, biserica saşilor se pierde în peisaj pe lângă semeaţa, nou ridicată, catedrală ortodoxă din micul sat bistriţean. 

 Perspectivă cu nou şi vechi

Intrare liberă

Ieşire în sacristie

EXIT

Arcul de triumf 

 Fosta casă parohială evanghelică

Consolele ogivelor bolţii corului, decorate cu figuri umane, laolaltă cu imaginea unui sfânt de pe unul din ultimele fragmente de pictură păstrăte, par a fi adunate într-un sfat mut în aşteptarea sfârşitului iminent.

Sfat

Privire spre viitor

De multe ori distrugem specificul şi istoria locală pentru că nu ne aparţin sau pentru că nu ne identificăm cu ele, alteori pentru că aşa ne învăţă „mai marii” comunităţii că e bine, că trebuie să-i urâm pe ceilalţi pentru că „ne-au făcut şi ne-au dres”, dar de cele mai multe ori o facem fără nici un motiv, din indiferenţă. Monumentele, indiferent de cine le-a ridicat, aparţin locului şi servesc comunităţii care populează locul la momentul respectiv, idiferent de cine o compune. Monumentele nu au preferinţe etnice, politice sau religioase, ci doar istorie. Momumentele sunt mereu un bun care poate aduce bine oamenilor care le îngrijesc şi folosesc, iar acesta este modul corect în care trebuie înţelese.

Vecinătate

Jelna, locul unde vechiul nu mai are loc de „nou”, ar trebui să ne înveţe că identitatea locului trebuie asumată de oamenii locului, oricine ar fi ei, şi nu suprimată.