Se afișează postările cu eticheta lut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lut. Afișați toate postările

marți, 10 martie 2015

Un obiect pe săptămână (36)

Sfeșnic de mână, sfârşitul secolului al XVIII-lea, ceramică de tip Nemşa/ Niemesch/ Nemes (jud. Sibiu/ Hermannstadt/ Nagyszeben) – colecţia Renascendis

Dimensiuni: D:14,5 cm, H: 4 cm

Material: lut de oale, pigmenţi brun-închis şi verde, smalţ transparent incolor

Tehnică de realizare: frământare, modelare la roată, modelare manuală, uscare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor


Descriere: sfeşnic de mână realizat din ceramică pictată şi smălţuită care aparţine tipologic ceramicii de tip Nemşa. În centrul unei farfurii adânci a fost lipit plastic un cilindru cu buza răsfrântă – cupa lumânării. Între corpul cupei şi buza farfuriei este prinsă o bandă lată de 1,2 cm care are funcţia de mâner. Decorul este realizat cu pensula, pe un fond brun-închis fiind aplicate motive de culoare verde.  În jurul cupei lumânării sunt reprezentate stilizat două păsări (ochii acestora sunt delimitaţi prin zgrafitare), iar buza înaltă a farfuriei este decorată cu o dungă lată, asmenea mânerului. Cupa lumânării este şi ea decorată pe exterior cu patru puncte alungite dispuse vertical imediat sub buză până la bază.

marți, 27 mai 2014

Un obiect pe săptămână (16)

Cahlă, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, Secuime (Chişmed, jud. Harghita ?)- colecţia Renascendis

Dimensiune: L:33,5 cm; LA:22,5 cm; A:3 cm

Material: lut, angobă albă (caolin), pigmenţi albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben, smalţ transparent incolor

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar, uscare, angobare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor


Descriere: cahlă dreptunghilară, decorată în relief cu motive fitomorfe pictate în albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben pe fond alb-gălbui. Motivul principal este un pom al vieţii, care porneşte dintr-un ghiveci - decorat la rândul său cu o floare. Cele două vrejuri care îl constituie au flori roz şi frunze albastre dispuse pe tulpini verzi-maron şi se unesc într-o cunună încheiată în partea superioară cu o fundă. Pe faţa piesei, în fundal, sunt profilate patru coloane, grupate câte două, care au la extremităţi câte două crengi de stejar cu ghindă şi frunze unite la cozi.

O serie de cahle similare, întâlnite în cantităţi foarte mari, au fost atribuite de majoritatea literaturii de specialitate centrului de producţie Chişmed din jud. Harghita şi au fost datate spre mijlocul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de această cahlă, decorul pieselor menţionate este mult mai simplu, mai slab imprimat şi limitat din punct de vedere cromatic (sunt folosite doar culorile albastru şi verde). Mai mult, în aproape toate cazurile pictura este realizată foarte neglijent, lucru ce este în concordanţă cu o producţie numeroasă destinată, în special, gospodăriilor ţărăneşti. Atenţia la detaliu, gama cromatică utilizată, calitatea generelă a realizării, laolătă cu factura stilistică barocă, indică pentru această cahlă o datare ceva mai timpurie şi o utilizare într-un mediu social mai pretenţios. Cel mai probabil, data producţiei este undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest tip foarte rar de cahlă fiind un precursor al producţiilor similare de la mijlocul secolului la XIX-lea. Totodată, există suficiente indicii pentru a presupune că face parte dintr-un lot destinat unor comanditari înstăriţi, fie din mediul rural, fie din categoria nobililor de ţară.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.