Comoară din emporă. Despre ”floorboard archeology”.

La Felmer am fost puşi în situaţia de a face multe lucruri la care nu ne aşteptam sau la care nici măcar nu ne gândeam. Astăzi vă vom povesti despre unul din aceste lucruri care în orizonturi culturale ceva mai deschise pare să se contureze ca un sub-domeniu cvasi-independent: floorboard archeology, pe românește arheologia podelelor. Nu, nu este o glumă, floorboard archeology se referă la ceea ce găsim într-o clădire istorică imediat sub podelele istorice, podele din lemn în majoritatea covârșitoare a cazurilor. Lucruri pierdute, lucruri aruncate, lucruri scăpate din mână sau căzute din buzunar şi nicidecum ceea ce se află în straturile arheologice. Semnificativ diferită de arheologia tradiţională, floorboard archeology nu poate avea decât, cel mult, o stratigrafie orizontală care să ne vorbească despre cum şi în ce scop era utilizată o încăpere/ clădire într-o anumită epocă, despre oamenii care ajungeau acolo, despre ce purtau cu ei şi cum îşi petrceau timpul.

La Felmer, ne-am lovit de arheologia podelelor în empora vestică a bisericii evanghelice. Contextul descoperirilor de acolo nu ţine tocmai de pierderea unor obiecte, ci de depunerea lor într-un soi de umplură, dar totuşi există şi câteva scăpate accidental prin rosturile scândurilor. Până acum v-am bucurat numai cu hârtii de tot felul şi se pare că a venit momentul să vă arătăm şi alte tipuri de obiecte. Pierdute sau depuse intenționat, ele ne împing către floorboard archeology. Așa că se ne imaginăm împreună poveștile pe care ni le spun.

Creioane, mărgele, nasturi, o bucată de sacâz, bucăţi decorative de piele de pe cojoace săseşti, un cotor de carte, 1 LEU, un toc de scris cu peniţă de oţel, elemente decorative din lemn şi alte mărunţisuri mai mult sau mai puţin identificate pe fundal de Jüdische Zeitung.

Comoara din emporă

În emporele bisericii evanghelice din Felmer se poate urca numai pe cele două scări exterioare, una pe latura de sud şi una pe cea de nord. De ani buni ambele sunt dezafectate, iar uşile bătute în cuie și blocate pe interior. Până ieri nu ne-am încumentat să escaladăm, cu o scară mobilă, empora vestică, dar curăţenia de toamnă şi necesitatea reparării ferestrelor ne-au împins să facem efortul. Și efortul ne-a fost răsplătit din plin!

Nu, nu am găsit aur, argint sau nestemate, nici orfevrărie liturgică sau „cocoșei” ascunse de frica năvălitorilor, dar am cunoscut, măcar pe jumătate, visul oricărui „scormonitor” prin istoria materială a saşilor. Hârtii, zeci și sute de hârtii rupte de mâna omului, roase de șoareci, mototolite, mudare şi pătate. Acte, etichete, file din cărţi de imnuri religioase (Gesangbuch), reclame, decupături din reviste de modă, reclame, ambalaje, foi din caiete de școală, bileţele, mărturii de cununie, resturi de buchete de flori, nasturi, mărgele şi bucăţi decorative de piele de pe cojoacele saşilor de altă dată au fost amestecate cu moloz, praf şi tot felul de resturi în umplutura pardoselei furate sau distruse a băncilor din emporă. O întreagă istorie de pe la 1700 până spre 1940, a fost adusă acolo în condiţii necunoscute şi transformată de generaţii șoricești în culcuşuri comfortabile. Puţine au scăpat întregi, dar încercăm să salvăm totul. Nu e uşor, umplutura trebuie cernută fir cu fir, dar ne bucurăm că putem salva ceva din memoria Felmerului. Unele vor putea fi reconstituite, complet sau parţial nu contează, dar cele mai multe vor rămâne tocătură - resturi și fragmente de viață bine rostuită.

Timpul nu ne permite să prelucrăm ştiinţific totul, cel puţin nu acum, dar pe măsură ce le curăţăm, reîntregim şi digitizăm, vrem să împărtăşim bucăţile de comoară cu voi într-o nouă categorie cu acest titlu. Cu informaţii adiţionale sau fără, transcrise şi traduse sau nu sperăm să vă bucuraţi de ele la fel de mult cum ne bucurăm şi noi.

Primele comori procesate.

Gruss aus Weidenbach/ Salutări din Ghimbav – Kavallerie-Kaserne/ Cazarma de cavalerie – Gasthaus zum guten Geist/ Hanul la spiritul bun – Schule/ Școala

Carte poştală circulată expediată în 12 octombrie 1908 din Weidenbach/ Vidombák/ Ghimbav la Felmern/ Felmér/ Felmer

Mărturie de cununie, litografie colorată manual cu aplicaţii metalice, c. 1860 (3,7x5 cm)

Text limba în gemană: Daß Sie für mich eigenommen/ Ist mir wahrlich sehr willkommen.

Bileţel pe hârtie cu model colorat, 1856 (5x7 cm)

Text manuscris în limba germană: Michael Schüller 1856

Chitanţă în limba germană, Rupea, 24 aprilie 1876 (17x20,5 cm)

Etichetă „PAPIER FIL.”, cerneală tipografică albă pe hârtie cerată neagră, a doua jumătate a secolului al XIX-lea (8x12,5 cm)

18 aprilie – Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor

Astăzi este ziua în care ne amintim că în restul anului uităm de monumente. Cel puţin în România şi cel puţin de majoritatea lor.

Anul acesta tema este patrimoniul educaţiei, aşa că la Felmer privim prin una din ferestrele fostei şcoli evanghelice. 18 aprilie – Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor?

Transilvania în imagini (83)

Sibiu/ Hermannstadt/ Nagyszeben - vedere de pe Strada Turnului spre biserica evanghelică 

Plic pentru fotografii/ clişee fotografice cu reclamă Agfa, c. 1940, „Foto Serviciu”, Bucureşti – colecţia Renascendis

În România anilor ’20 -’40 publicitatea era prezentă mai peste tot şi  avea un rol considerabil în dinamizarea oricărui sector de comerţ. Firme străine sau autohtone deopotrivă îşi adaptau publicitatea specificului pieţei şi apelau la teme şi imagini familiare publicului ţintă. Plicul pentru clişee şi fotografii pe care vi-l prezentăm făcea reclamă produselor fotografice Agfa reproducând o acuarelă cu un peisaj citadin din Sibiu (vedere de pe Strada Turnului spre biserica evanghelică).

Text pe faţa plicului:

Fotografiaţi cu Agfa

Funizorul Curţii Regale

Foto Serviciu

C. Tadeu

Reg. Comerţului No. 953/1939

Bucureşti, II – Str. Nic. Golescu, 16

Telefon 4.69.70

Transilvania în imagini (37)

Biserica evanghelică din Bod/ Brenndorf/ Botfalu - interior

Carte poştală necirculată, anii ’20 – colecţia Renascendis

În Bod se alfă una din bisericile evanghelice mai puţin cunoscute şi vizitate din Ţara Bârsei, ceea ce nu face monumentul mai puţin interesant sau surprinzător.

Vechea biserică evanghelică a fost construită, cel mai probabil, la puţin timp după începutul secolului al XIV-lea. Primul etaj al turnului clopotniţă, de altfel şi cel mai vechi, păstrează pe faţada vestică inscripţia 1310  (realizată în secolul al XIX-lea cu ocazia uneia din numeroasele renovări) ca an de ridicare al construcţiei inţiale. Pe aceaşi faţadă a turnului, la nivelul următor, o casetă realizată în tencuială menţionează mai mulţi ani cu relevanţă pentru evoluţia monumentului. Singurul vizibil este 1799, anul în care turnul este reclădit în urma prăbuşirii etajelor superioare cauzată de un cutremur în 1790.  

În toamna anului 1802, vechea biserică este distrusă la rândul ei de un cutremur, la fel şi fortificaţiile ce o înconjurau (rămaşitele acestora fiind demolate în 1865). Construcţia noii biserici hală, încăpătoare şi austeră, este terminată în 1806. Din vechiul edificiu se mai păstrează doar ancadramentul gotic al portalului vestic şi cristelniţa de piatră, deasemenea gotică, în formă de potir, datată 1491 (parţial vizibilă şi în centrul imaginii, în prim plan, având cupa acoperită).

Pentru restaurarea interiorului bisericii s-au făcut eforturi susţinute de către Biserica Evanghelică în ultimii zece ani, în urma disoluţiei comunităţii săseşti. Covoarele orientale, datând din secolul al XVIII-lea, fixate pe strana din stânga, au fost recuperate, alături de alte două, şi sunt păstrate până în prezent în biserică.

Transilvania în imagini (8)

Tihnă la Sibiu

Vedere de pe strada Mitropoliei spre Johanniskirche (biserica evanghelică sf. Ioan) 
Carte poştală necirculată din anii ’60, editura Meridiane - colecţia Renascendis

Sibiul a fost şi rămâne o destinaţie turistică majoră a Transilvaniei. Festivaluri, concerte şi multe alte evenimente culturale atrag anual zeci de mii de turişti şi contribuie la menţinerea unei imagini de permanentă prospeţime. Cu toate acestea, dincolo de aglomeraţie, forfotă şi schimbare, oraşul şi-a păstrat ritmurile proprii, iar locuitorii şi-au văzut de viaţă fără să se lase tulburaţi. Şi la Sibiu, ca în mai toate destinaţiile turistice de oriunde, poţi găsi locuri care păstreză tihna specifică zonei, adesea la o distanţă de o stradă faţă de tumultul centrului. Un astfel de loc şi moment surprinde cartea poştală pe care v-o împătăşim astăzi, chiar dacă datează din anii ’60 când asaltul turiştilor asupra Sibiului era mai domol.

Chiar şi în prezent, zona adiacentă Johanniskirche este uşor mai restrasă şi liniştită faţă de altele din Sibiu. Construită în 1912, pe locul unei biserici mai vechi, din 1883, demolate, biserica evanghelică sf. Ioan suplinea nevoia comunităţii săseşti pentru un nou lăcaş de cult. Astăzi, deşi acest primar rol s-a pierdut în urma exodului saşilor, în jurul Johanniskirche se concentrează importante instituţii de cultură germană şi evanghelică – Centrul de Cultură şi Dialog „Friedrich Teutsch” şi Muzeul Bisericii Evanghelice C. A. Din România – care funcţionează în clădirile fostului orfelinat evanghelic.

Transilvania în imagini (3)

Biserica evanghelică din Jelna/ Senndorf, jud. Bistriţa-Năsăud

În zona Bistriţei, Nösneland în germană, comunităţile săseşti cunosc un declin demografic încă de la începutul secolului al XX-lea. În unele sate populaţia scade atât de mult încât cei rămaşi aleg să se mute într-o altă aşezare învecinată. Momentul decisiv care marchează începutul exodului pentru saşii bistriţeni, ca de altfel pentru toţi saşii din Transilvania, este retragerea trupelor germane de după 23 august 1944. Dislocaţi cu sau fără voia lor de armata nazistă, mulţi ajung în Germania sau în Austria şi aleg să nu se mai întoarcă în România din cauza ameninţării sovietice, dar mai ales ca urmare a deportărilor masive la care sunt supuşi etnicii germani rămaşi în ţară.

La sfârşitul anilor ’40 deja majoritatea satelor săseşti bistriţene sunt depopulate. Spre mijlocul anilor ’60 aproape toate comunităţile dispar odată cu moartea puţinilor bătrâni care nu plecaseră şi care supravieţuiseră războiului şi deportărilor.

Încă din anii ’50 unele biserici evanghelice rămase fără comunităţile aparţinătoare sunt transferate ortodocşilor din satele în care se aflau, fie ca o iniţiativă a Bisericii Evanghelice care spera ca astfel să salveze monumentele, fie ca o măsură abuzivă de expropriere luată de noul stat totalitar. Pentru multe biserici medievale aceasta a însemnat întradevar salvarea, indiferent de modificările mai mult sau mai puţin fericite cărora au fost supuse. Pentru altele transferul către un nou proprietar a însemnat începutul sfârşitului. Fie abandonate din motive dogmatice pentru că aparţinuseră unui alt cult, fie din motive materiale sau din indiferenţă, uneori jefuite şi lasate să dispară treptat pentru a putea fi „recuperat” terenul pe care îl ocupau, o serie de valoroase biserici evanghelice fie s-au pierdut, fie riscă să se piardă.

Jelna/ Senndorf este unul din aceste triste cazuri. Biserica evanghelică din sat a fost construită, cel mai probabil, la sfârşitul secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XV-lea, într-un îngrijit stil gotic târziu transilvănean. În jur de 1450, edificiul de cult catolic era cunoscut datorită relicvelor importante deţinute, ulterior distruse în timpul Reformei. Din secolul al XVII-lea, de la Jelna se păstrează un important manuscris de muzică bisericească evanghelică – Cantionalul de la Jelna. Comunitatea săsească de aici s-a stins la scurt timp după cel de-al doilea război mondial şi biserica a fost dată în folosinţă comunităţii româneşti. Din motive greu de înţeles, parohia ortodoxă a ales să abandoneze monumentul. La rândul ei şi frumoasa casa parohială evanghelică de secol al XVIII-lea a căzut pradă viziunii imobiliare a noilor stăpâni, în anii ’90 acoperişul fiindu-i înlocuit cu o butaforie, pentru ca apoi să fie lăsată în paragină. Vremurile şi vremea şi-au făcut treaba, iar din biserica evanghelică din Jelna nu au mai rămas multe pietre la locul lor. În prezent, doar corul, partea cea mai veche dealtfel, se încăpăţânează să stea în picioare.  

Redusă la ruină şi înecată în vegetaţie, biserica saşilor se pierde în peisaj pe lângă semeaţa, nou ridicată, catedrală ortodoxă din micul sat bistriţean. 

 Perspectivă cu nou şi vechi

Intrare liberă

Ieşire în sacristie

EXIT

Arcul de triumf 

 Fosta casă parohială evanghelică

Consolele ogivelor bolţii corului, decorate cu figuri umane, laolaltă cu imaginea unui sfânt de pe unul din ultimele fragmente de pictură păstrăte, par a fi adunate într-un sfat mut în aşteptarea sfârşitului iminent.

Sfat

Privire spre viitor

De multe ori distrugem specificul şi istoria locală pentru că nu ne aparţin sau pentru că nu ne identificăm cu ele, alteori pentru că aşa ne învăţă „mai marii” comunităţii că e bine, că trebuie să-i urâm pe ceilalţi pentru că „ne-au făcut şi ne-au dres”, dar de cele mai multe ori o facem fără nici un motiv, din indiferenţă. Monumentele, indiferent de cine le-a ridicat, aparţin locului şi servesc comunităţii care populează locul la momentul respectiv, idiferent de cine o compune. Monumentele nu au preferinţe etnice, politice sau religioase, ci doar istorie. Momumentele sunt mereu un bun care poate aduce bine oamenilor care le îngrijesc şi folosesc, iar acesta este modul corect în care trebuie înţelese.

Vecinătate

Jelna, locul unde vechiul nu mai are loc de „nou”, ar trebui să ne înveţe că identitatea locului trebuie asumată de oamenii locului, oricine ar fi ei, şi nu suprimată.