Turnul slăninii din Felmer is back in business!

„Turnul slăninii” - o sintagmă cuoscută tuturor iubitorilor și cunoscătorilor de Transilvania. Dar câți oare am avut ocazia să vedem un turn al slăninilor adevărat și nu doar amenajat pentru turiști? Mai există asemenea rara avis? Da, spunem noi răspicat de la Felmer. Turnul slăninii există şi funcţionează!

De-a lungul timpului, în turnurile de apărare ale bisericilor evanghelice fortificate nu s-au depozitat doar arcuri, arbalete, săgeți, puşti, bombarde, praf de pușcă, ghiulele, dar şi slănina comunităților. Nu știm exact de când datează acest obicei. Nu putem spune dacă slănina se păstra în turnuri încă din vremurile în care acestea mai aveau rol defensiv sau dacă a apărut abia după ce instalaţiile de apărare şi-au pierdut rostul. Argumentele pro şi contra sunt destule pentru ambele variante, însă ceea ce știm cu siguranță este că turnurile au oferit mereu condițiile optime de temperatură şi umiditate pentru păstrarea afumăturilor gustoase.

La Felmer, cam de pe la 1910, în cele două turnuri ale fortificaţiei păstrate au rămas patru încăperi folosibile, câte două în fiecare turn. Pe grinzile construcţiilor au fost prinse nişte cârlige de fier prin care s-au trecut bârne lungi din stejar. Pe acestea din urmă, cu creta, au fost trecute numerele tuturor caselor săseşti din sat, fiecare cameră de turn revenind uneia din cele patru Vecinătăţi (Nachbarschaften) ale satului. Fiecare gospodărie avea loc în dreptul numărului de casă înscris să-şi atârne cârligele pentru slănină. Chiele camerelor se aflau în păstrarea taţilor de Vecinătate (Nachbarväter), iar o dată pe săptămână, sâmbăta după plecarea ciurdei, clopotele anunţau gospodinele că pot veni să taie porția necesară familiei până sâmbata viitoare. Așa cum ne place să spunem, rânduială ca la sași.

Și obiceiul a ținut în Felmer cât timp au fost și sași. Din anii '70, pe măsură ce multe familii alegeau să se mute în Făgăraş sau să plece definitiv în Germania Federală, slănină a început să fie din ce în ce mai puţină. Vecinătaţile au dispărut treptat, iar turnurile au fost abandonate. În cele mai fericite dintre cazuri au supravieţuit doar numerele de casă scrise cu cretă, acolo unde bârnele nu au fost furate. O singură cameră a mai fost folosită (restrictiv de altfel) în ultimii ani pentru păstrarea slăninii.

Când am preluat biserica evanghelică în administrare ne-am temut că slănina din turn o să ajungă şi în Felmer, ca în mai toate satele săseşti, doar subiect de poveste şi nu ne-am fi dorit să recurgem la un reenactment doar de dragul turismului. Aşa că din vecin în vecin am început să invităm oamenii să-și aducă slănina în turn. Spre mirarea noastră mulţi ştiau că aici e cel mai bun loc din sat pentru păstrat afumăturile, dar fie nu îndrăzeau să ceară voie, fie le era frică de posibilitatea furturilor. Încet, încet am început să le dăm sătenilor încredere, să-i convigem și să conturăm perspectiva reluării acestui obicei, de această dată cu mai mulţi români şi o singură săsoaică.

Astăzi au venit primii doi vecini să-și aducă slănina. Alți s-au anunțat pentru zilele următoare. Îi așteptăm pe toți cu drag. Suntem bucuroși şi mândri că am început să reaşezăm un rost pierdut al comunităţii şi că vom avea singurul turn de slănină încă folosit de comunitate din zonă. Dacă nu ne credeţi avem dovezi şi oricum vă invităm aici, în Felmer, ca să vă convingeţi cu ochii voştri!

Transilvania în imagini (9)

„Ţărancă săsească din Şelimbăr/ Gebockelte Bäuerin aus Schellenberg”

Foto orig. J. Fischer, Sibiu

Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis

Un capitol important din istoria artei fotografice transilvănene aparţine fotografilor sibieni, fraţii Emil (1873-1965) şi Joseph (1898-1985) Fischer. Cel mai mare dintre fraţi, Emil, îşi începe activitatea fotografică în Sibiu în anul 1897, unde se bucură de o mare apreciere. Joseph, fratele mai mic, dar şi mai puţin cunoscut dealtfel, se alătură primului în 1914.

Cei doi au abordat o paletă foarte largă de subiecte, atât în fotografia de studio, cât şi în cea de teren. Dintre acestea se remarcă o serie consistentă de peisaje urbane şi rurale, fotografii de monumente şi fotografii etnografice, bună parte fiind dedicate zonei de locuire săsească şi populaţiei de aici. Un număr important din aceste producţii fotografice au fost publicate sub formă de albume sau cărţi poştale, fie în colaborare cu Asociaţia ASTRA sau Muzeul Brukenthal, fie independent, aşa cum este şi cazul cărţii poştale de astăzi.

Transilvania în imagini (6)

Nuntă săsească la Vulcan în Ţara Bârsei/ Sächsiche Hochzeit aus Wolkendorf im Bürzenland

Carte poştală necirculată, sfârşitul anilor ’20 - colecţia Renascendis

La saşi, nunta nu este numai un eveniment al familiei şi al apropiaţilor, ci un eveniment în care este implicată o bună parte din comunitate. Încă din secolul al XVI-lea, organizarea nunţilor a fost reglementată în scris, fiind o responsabilitate a Vecinătăţilor în tot spaţiul de locuire săsească. Mai mult decât o sărbătoare, nunta era un factor important de coeziune comunitară bazată pe ajutor reciproc.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. În constituirea unui alai sau cortegiu, fanfara este cea care deschide drumul şi este urmată de restul participanţilor conform unui ordini clare, aşa cum putem vedea şi în imaginea de mai sus.

Momentul imortalizat datează din anii ’20, când costumul tradiţional de sărbătoare era abandonat de către mulţi (în special de către bărbaţi) în favoarea hainelor „orăşeneşti”. Oricum, de pe întreg teritoriul de locuire săsească, portul tradiţional din Ţara Bârsei este cel mai modernizat/ simplificat, consecinţă a nivelului ridicat de urbanizare al aşezărilor de aici.