Transilvania în imagini (16)

Poarta a IV-a (cunoscută şi ca „Poarta Nouă” sau „Poarta Episcopului”) a cetăţii Alba Carolina – Alba Iulia/ Karlsburg/ Gyulafehérvár

Carte poştală necirculată, anii ’50 – colecţia Renascendis

Poarta a IV-a, cunoscută şi ca „Poarta Nouă” sau „Poarta Episcopului”, este una din porţile baroce monumentale, bogat ormanentate sculptural, ale cetaţii (de tip Vauban) Alba Carolina. Aflată pe latura vestică a fortificaţiei, la mijlocul curtinei dintre Bastionul Trinitarienilor şi Bastionul sf. Mihail, în imediata apropiere a catedralei catolice şi a celei ortodoxe, Poarta a IV-a asigura accesul prin podul mobil de peste şanţul bastioanelor către Ravelinul sf. Mihail. Desupra porţii se află o clădire destinată inţial corpurilor de gardă.

Ornamentele sculpturale al portalului urmează acelaşi stil ca şi la celelalte porţi monumentale ale cetăţii. Două coloane decorate cu atlanţi flanchează stema imperială austriacă, aplasată deasupra arcturii pe a cărei cheie de boltă este figurată o mască grotescă. 

Transilvania în imagini (15)

Braşov. Biserica neagră (Kronstadt. Schwarze Kirche/ Brassó. Fekete templom)

Panoramă din Turnul Sfatului spre Şchei

Carte poştală necirculată, anii ’20-’30 – colecţia Renascendis

Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost realizată din Turnul Sfatului şi surprinde panorama jumătăţii vestice a cetăţii Braşovului şi întreg cartierul Şchei. În plan central se află Biserica Neagră, văzută dinspre sud-est, apoi în plan secundar, spre dreapta, liceul „Andrei Şaguna”. În plan îndepărtat se remarcă turnul bisericii sf. Nicolae din Şchei. Detalii interesante surprinse de fototgrafie sunt firmele/ reclamele de pe clădirile din colţul din drepta-jos.

Transilvania în imagini (14)

„Beszterce – Mussolini-utca látképe” (Bistriţa – Vedere a străzii Mussolini/ Bistritz – Blick auf die Mussolini Straße)

Carte poştală necirculată, c. 1940-1944 – colecţia Renascendis

Strada Gheorghe Şincai (fostă Mussolini între 1940 şi 1944 şi la origini Strada Spitalului/ Spitalgasse) este una din principalele străzi vechi ale Bistriţei, care porneşte din piaţa din jurul bisericii evanghelice şi îndreptă spre extremitatea vestică a fostei centuri de fortificaţii a oraşului. Numele vechi al străzii se trage de la spitalul care funcţiona, în epocă, într-o clădire de aici dinspre capătul acesteia. Schimbarea numelui străzii în Mussolini s-a facut în contextul cedării Transilvaniei de Nord, de către Regatul României sub Carol al II-lea, Ungariei fasciste, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost făcută din turnul bisericii catolice.

Un obiect pe săptămână (16)

Cahlă, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, Secuime (Chişmed, jud. Harghita ?)- colecţia Renascendis

Dimensiune: L:33,5 cm; LA:22,5 cm; A:3 cm

Material: lut, angobă albă (caolin), pigmenţi albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben, smalţ transparent incolor

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar, uscare, angobare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor

Descriere: cahlă dreptunghilară, decorată în relief cu motive fitomorfe pictate în albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben pe fond alb-gălbui. Motivul principal este un pom al vieţii, care porneşte dintr-un ghiveci - decorat la rândul său cu o floare. Cele două vrejuri care îl constituie au flori roz şi frunze albastre dispuse pe tulpini verzi-maron şi se unesc într-o cunună încheiată în partea superioară cu o fundă. Pe faţa piesei, în fundal, sunt profilate patru coloane, grupate câte două, care au la extremităţi câte două crengi de stejar cu ghindă şi frunze unite la cozi.

O serie de cahle similare, întâlnite în cantităţi foarte mari, au fost atribuite de majoritatea literaturii de specialitate centrului de producţie Chişmed din jud. Harghita şi au fost datate spre mijlocul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de această cahlă, decorul pieselor menţionate este mult mai simplu, mai slab imprimat şi limitat din punct de vedere cromatic (sunt folosite doar culorile albastru şi verde). Mai mult, în aproape toate cazurile pictura este realizată foarte neglijent, lucru ce este în concordanţă cu o producţie numeroasă destinată, în special, gospodăriilor ţărăneşti. Atenţia la detaliu, gama cromatică utilizată, calitatea generelă a realizării, laolătă cu factura stilistică barocă, indică pentru această cahlă o datare ceva mai timpurie şi o utilizare într-un mediu social mai pretenţios. Cel mai probabil, data producţiei este undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest tip foarte rar de cahlă fiind un precursor al producţiilor similare de la mijlocul secolului la XIX-lea. Totodată, există suficiente indicii pentru a presupune că face parte dintr-un lot destinat unor comanditari înstăriţi, fie din mediul rural, fie din categoria nobililor de ţară.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (13)

Pietre funerare la Ilieni

Biserica reformată (calvină) fortificată din Ilieni/ Illyefalva/ Ilgendorf, jud. Covasna

Încadrarea monumentelor funerare în viziunea despre patrimoniu nu a fost niciodată uniformă sau constantă în cercetarea istorică din România. Dacă cele antice şi cele medievale au fost văzute aproape mereu ca valoroase documente epigrafice, dacă pietrele tombale cu gisant, datând din evul mediu târziu până la jumătatea secolului al XVIII-lea, au fost mereu apreciate pentru valoarea lor artistică, pietrelor funerare obişnuite din secolele XVII-XIX nu li s-a acordat şi nu li se acordă nici în prezent mare atenţie.

Comportamentele comunităţilor faţă de monumentele funerare diferă în funcţie de perioadă şi de zonă. Practicarea înmormântărilor în imediata apropiere a bisericilor şi în interiorul acestora, în special până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a presupus o continuă suprapunere sau desfiinţare a mormintelor cauzată de spaţiul limitat disponibil.  Aceste practici au afectat direct monumentele funerare. Evident, în perioade mai vechi, multe morminte aveau doar cruci de lemn care ar fi avut şanse aproape nule pentru a se păstra până în prezent. Dacă în zonele urbane situaţia se modifică pentru majoritatea populaţiei încă din secolul al XVIII-lea, la sat abia după 1850 momunentele şi crucile din piatră devin regulă.

În multe sate şi oraşe din Transilvania, odată cu mutarea cimitirelor din curtea bisericilor spre marginile, cea mai mare parte a monumentelor funerare vechi au fost distruse. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în secolul al XX-lea, în cazul cimitirelor a căror continuitate a fost păstrată cel puţin din secolele XVII-XVIII, dar, mai grav, se întâmplă şi în prezent.

Totuşi, există şi cazuri fericite, dincolo de cele celebre (aşa cum este cimitirul evanghelic din Sighişoara sau alte cimitire evanghelice din oraşe importante). La Ilieni/ Illyefalva, în judeţul Covasna, pietre funerare de secol XIX au fost preluate de la mormintele desfiinţate şi adăpostite în incinta fortificată a bisericii.

Cercetarea şi protejarea momumentelor funerare din secolele XVIII – XIX este o necesitate din ce în ce mai mare din cauza riscului de deteriorare de către factorii meteo sau prin acţiunile oamenilor la care sunt expuse acestea. Informaţiile pe care monumentele funerare le oferă sunt de importanţă majoră pentru demografia istorică, mai ales că, uneori, nu sunt reţinute şi de izvoarele scrise. 

Transilvania în imagini (12)

„Ţărance săseşti din Lechinţa/ Sächsische Bäuerinnen vor der Kirche in Lechnitz”

Foto orig. J. Fischer, Sibiu

Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis

Între fotografiile cu temă etnografică ale fraţilor Fischer dedicate saşilor, se regăseşte o serie deosebită din ţinutul Bistriţei/ Nösnerland. Calitatea şi frumuseţea acestor producţii fotografice, popularizate prin intermediul cărţilor poştale, grăiesc prin sine. Mai mult, sunt un martor elecvent al stării comunităţiilor săseşti pe care le surprind în epocă.

Imaginea ne oferă o nouă ocazie de a observa rânduiala proverbială a saşilor, exprimată chiar şi la nivel vestimentar. Cele saşe personaje, fotografiate în faţa bisericii evanghelice din Lechinţa/ Lechnitz, reprezintă două categorii sociale şi de vârstă. În stânga, sunt două tinere femei măritate, statutul lor fiind evidenţiat prin boneta (Haube) pe care o poartă. Grupul de patru fete din jumătatea dreaptă a fotografiei, care poartă pe cap un cilindru învelit în catifea (Borten), se alfă la o vârstă între momentul confirmării şi cel al căsătoriei. Costumul tradiţional săsesc de sărbătoare din multe sate ale ţinutului Bistriţei este foarte apropiat de cel al patricienelor din secolul al XVIII-lea, de unde a preluat mare parte din elemente, pe care ulterior le-a conservat cu destul de multă fidelitate.

O altă frumoasă carte poştală din această serie, ba chiar parţial cu aceleaşi personaje, o puteţi găsi pe pagina Poveştilor Săseşti: 

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=290975481064415&set=a.154913638003934.1073741828.139822752846356&type=1&relevant_count=1

Transilvania în imagini (11)

Republica Populară Romînă

CLUJ – Piaţa „Gh. Dimitrov”
Carte poştală circulată, anii ’50 – colecţia Renascendis

Piaţa Muzeului din Cluj (fostă Piaţa Dimitrov, Piaţa Carolina sau cu mai mult timp în urmă Piaţa Mică) – un fragment de Occident nedisimulat.

Text pe verso: Dragă Fănică, Coca, Maestru, Lambi şi Brudi. Vă trimitem salutări din Cluj şi Vă dorim mult-mult succes. Truţa, Magda şi Laci.