Transilvania în imagini (62)

Vedere din Rupea/ Reps/ Kőhalom

Carte poştală necirculată, Editura Meridiane, anii ’70 – colecţia Renascendis

Vedere parţială asupra centrului oraşului Rupea, având în fundal binecunoscuta cetate. Fotografie de Al. Florescu.

Un obiect pe săptămână (29)

Ace de văl/ Bockelnadeln, secolul al XIX-lea, atelier transilvănean – colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2 cm; L:5,5 cm şi 7,5 cm

Material: alamă, argint, sticlă

Tehnică de realizare: turnare, şlefuire, cizelare, lipire, argintare, montare, asamblare

Descriere: ace de văl în formă de floare, realizate din alamă argintată şi decorate cu elemente de sticlă colorată. Capul acelor este realizat dintr-o placă cu şase lobi pe care se află intercalate trei perle din alamă argintată cu trei casete în care sunt montate sticle roşii faţetate. Prin centrul plăcii este trecută tija acului de care este ataşat registrul superior decorativ – o sticlă roşie montată central, încojurată de alte patru sticle roşii respectiv turcoaz.                        

Acele de văl (Bockelnadeln) erau un element nelipsit pentru împodobirea/ găteala capului (Bockelung), în diverse variante, la săsoaice. Prezente în forme asemănătoare încă din evul mediu, acele de păr se constituiau în garnituri cu podoaba de piept (Heftel) şi cordonul/ cingătoarea (Spangengürtel). Iniţial folosite în vestimentaţia patricienelor, uzul acelor de păr s-a extins şi generelizat în secolul al XVIII-lea. În zonele rurale, erau purtate în special de către femeile măritate. Sunt însă cazuri în care cilindrul de catifea (Borten), purtat pe cap de fete nemăritate, era ornamentat cu ace. Exemplarele vechi de ace sunt realizate exclusiv din argint şi argint aurit, decorate cu email şi pietre preţioase. Din secolul al XVIII-lea, în realizarea podoabelor săsoaicelor se utilizează însă din ce în ce mai multe sticle colorate pentru a înlocui pietrele şi a scădea astfel costurile. Mai mult, în secolul al XIX-lea, pentru familiile mai puţin înstărite se realizează podoabe exclusiv din materiale nepreţioase (alamă, bronz, cositor, fier, sticlă), dar care, în special prin argintare, le imită pe cele preţioase. În general, număr acelor folosite la împodobirea capului unei femei era un semn al statutului social.          

Transilvania în imagini (61)

Cetatea din Făgăraş – Unde a fost închisă Dómna luĭ Mihai Viteazul (Schloss Fogarasch/ Fogarasi vár)

Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis

Fotogravură din acelaşi lot cu cele prezentate anterior, realizată după o fotografie de Alexandru Antoniu (fapt indicat pe planşă prin specificaţia „Colecţia Al. Antoniu”). Provine, cel mai probabil, din Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu. Lucrarea avea un pronunţat caracter propagandistic, într-o perioadă în care se făceau eforturi din toate direcţiile pentru conturarea şi consolidarea unei identităţi naţionale româneşti.

Transilvania în imagini (60)

Portul Naţional din Năsăud (Nussdorf/ Naszód)

Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis

Fotogravura de astăzi redă imaginea unui grup de români năsăudeni în portul tradiţional din epocă şi face parte din aceaşi serie realizată după fotografii de Alexandru Antoniu (fapt indicat pe planşă prin specificaţia „Colecţia Al. Antoniu”). Fotogravura provine, cel mai probabil, din Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu. Lucrarea avea un pronunţat caracter propagandistic, într-o perioadă în care se făceau eforturi din toate direcţiile pentru conturarea şi consolidarea unei identităţi naţionale româneşti.

Alexandru Antoniu (1860 – 1925) a fost un fotograf bucureştean, activ între anii 1890-1925, foarte cunoscut şi apreciat de public în epocă. În istoria fotografiei româneşti, Antoniu nu se remarcă pentru calitatea artistică a producţiei sale fotografice, ci prin valoarea documentară a acesteia. De la sfârşitul secolului al XIX-lea, Antoniu îţi publică şi implicit popularizează opera fotografică prin intermediul câtorva albume.

De remarcat, cu privire la compoziţia portului tradiţional bărbătesc din zona Năsăudului, este puternica influenţă venită din partea portului săsesc bistriţean.

Un obiect pe săptămână (29)

Pahar pentru vin, mijlocul secolului al XIX-lea, Porumbacu de Sus, jud. Sibiu – colecţia Renascendis

Dimensiune: H:12 cm; D:7,5 cm

Material: sticlă, email roşu, aur coloidal

Tehnică de realizare: suflare în formă, şlefuire, pictare

Descriere: pahar realizat din sticlă incoloră, suflată în formă, având corp cilindric. Buza şi baza sunt şlefuite. Exteriorul paharului  este decorat cu o cunună de viţă de vie în centrul căreia, pe o ramură stă o pasăre. Diametral opus este reprezentată încă o ramură de viţă de vie. Buza şi baza paharului prezintă câte o bordură pictată. Decorul este realizat, prin pictare la cald, cu pigment  roşu de suprafaţă, iar o serie de detalii (nervurile frunzelor, pe najul păsării etc.), deja şterse, cu aur colidal. Restul suprafeţei exterioare a paharului este corodată cu acid pentru un aspect alb-opac.

Transilvania în imagini (59)

Sibiu/ Hermannstadt/ Nagyszeben

„Turnul electric” (Turnul Sfatului)/ Ratturm/ Tanácstorony

Carte poştală circulată, c. 1940 – colecţia Renascendis

Turnul Sfatului este unul din monumentele emblematice ale Sibiului care, fără îndoială, nu are nevoie de multă prezentare. Construit până la invazia mongolă din 1241, ca poartă a celui de-al doilea inel de fortificaţii al oraşului, turnul a suferit numeroase modificări şi reconstrucţii până spre mijlocul secolului al XIX-lea. Numele de „Turnul Sfatului” se datorează clădirii vechii primării a Sibiului, care se află în vecinătate.

În 1906, cadranele ceasului sunt schimbate cu unele de sticlă pentru a putea fi iluminate electric pe timp de noapte, de aici şi denumirea de „Turnul electric” folosită pe cartea poştală.

Transilvania în imagini (58)

Culorile toamnei la Sighişoara/ Schäßburg/ Segesvár

Ulei pe carton, autor neidentificat, 1970 – colecţia Renascendis

Peisajele de toamnă au fost un subiect preferat de mulţi pictori de-a lungul ultimilor 150 de ani. Culorile vegetaţiei, lumina deosebită au fost elemente care au inspirat lucrări mai mult sau mai puţin reuşite. Pentru artiştii autohtoni, Transilvania a oferit, datorită reliefului şi aşezărilor sale pitoreşti, imagini ale naturii neatinse sau peisaje în care urbanul se suprapune adesea câmpurilor şi dealurilor.

Lucrarea pe care vi-o prezentăm astăzi este realizată în 1970, de un pictor neidentificat nefiind semnată, şi redă un peisaj din Sighişoara dintr-o perspectivă destul de rar întâlnită. Vederea este luată de pe deal, din exteriorul fortificaţiei, în zona Turnului Cositorarilor şi suprinde invenitabilul Turn cu Ceas şi o serie de clădiri de la poalele oraşului vechi.