Un obiect pe săptămână (15)

„Un obiect pe săptămână” se mută pe blog şi îşi continuă misiunea de promovare a colecţiilor Renascendis. Vă invităm să accesaţi şi arhiva prezentă pe site la: https://www.renascendis.org/un-obiect-pe-s-pt-m-n-.html

Săptămâna aceasta: ac de voal, sfârşitul secolului al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atelier transilvănean - colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,4 cm

Material: argint, aur, mătase, lemn, sticlă, perle, email

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, gravare, nituire, filetare, strunjire, învelire, coasere, emailare, aurire

Descriere: acul de voal este format dintr-o placă suport circulară, un buton de lemn îmbrăcat în fir de mătase şi decorat cu fir de argint şi perle, o placuţă emailată şi o sticlă centrală. Placa suport turnată, din argint aurit, prezintă pe faţă un ax filetat la capătul superior, iar pe spate, un decor floral gravat şi un sistem de prindere cu ac. Bordura este decorată în relief cu un lanţ turnat laolaltă cu placa. Butonul central este realizat dintr-o semisferă de lemn tare, îmbrăcată în fir de mătase şi decorată cu fir de argint spiralat şi cu perle - dispuse fie singular, fie în cerc. Butonul prezintă un orificiu central prin care este introdus axul plăcii suport. Deasupra butonului este aplasată o plăcuţă emailată din argint, cu un decor floral. Tot ansamblul este închis de sticla roşie centrală, montată într-o casetă de argint aurit, care se înfiletează pe axul plăcii suport.

Acele de voal de acest tip erau destul de des întâlnite ca accesorii ale costumului patricienelor în secolul al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în zona de locuire săsească. Odată cu iradierea modei vestimentare din centrele urbane spre târguri şi sate, acele de voal bogat ornamentate devin comune şi în costumul de sărbătoare al tărăncilor, chiar dacă îşi modifică forma şi sunt confectionate adesea din materiale nepreţioase. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu modernizarea şi simplificarea costumului patricienelor, la podoabele de cap se renunţă complet sau sunt simplificate la maxim, deci acele de voal dispar, în bună parte, din uzul acestor medii. Asemenea oricăror podoabe tradiţionale săseşti, acele de voal se transmiteau din generaţie în generaţie.

O piesă asemănătoare se găseşte în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Ac--Necunoscut--Ac-de-voal&k=D513E5A2E77145B09B2B10209191E665

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (10)

Braşov/ Kronstadt/ Brassó

Panoramă dinspre Turnul Negru

Carte poştală ncirculată, anii ’20-’30 – colecţia Renascendis

Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost făcută undeva în vecinătatea Turnului Negru. În colţul din dreapta-jos se vede acoperişul Bastionului Fierarilor, astăzi sediul Direcţiei Judeţene Braşov a Arhivelor Naţionale, urmat în plan secund de Biserica Neagră, apoi în partea stângă a imaginii se află Turnul Studenţilor şi, în plan îndepărtat, turnul Casei Sfatului.

Transilvania în imagini (9)

„Ţărancă săsească din Şelimbăr/ Gebockelte Bäuerin aus Schellenberg”

Foto orig. J. Fischer, Sibiu

Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis

Un capitol important din istoria artei fotografice transilvănene aparţine fotografilor sibieni, fraţii Emil (1873-1965) şi Joseph (1898-1985) Fischer. Cel mai mare dintre fraţi, Emil, îşi începe activitatea fotografică în Sibiu în anul 1897, unde se bucură de o mare apreciere. Joseph, fratele mai mic, dar şi mai puţin cunoscut dealtfel, se alătură primului în 1914.

Cei doi au abordat o paletă foarte largă de subiecte, atât în fotografia de studio, cât şi în cea de teren. Dintre acestea se remarcă o serie consistentă de peisaje urbane şi rurale, fotografii de monumente şi fotografii etnografice, bună parte fiind dedicate zonei de locuire săsească şi populaţiei de aici. Un număr important din aceste producţii fotografice au fost publicate sub formă de albume sau cărţi poştale, fie în colaborare cu Asociaţia ASTRA sau Muzeul Brukenthal, fie independent, aşa cum este şi cazul cărţii poştale de astăzi.

Transilvania în imagini (8)

Tihnă la Sibiu

Vedere de pe strada Mitropoliei spre Johanniskirche (biserica evanghelică sf. Ioan) 
Carte poştală necirculată din anii ’60, editura Meridiane - colecţia Renascendis

Sibiul a fost şi rămâne o destinaţie turistică majoră a Transilvaniei. Festivaluri, concerte şi multe alte evenimente culturale atrag anual zeci de mii de turişti şi contribuie la menţinerea unei imagini de permanentă prospeţime. Cu toate acestea, dincolo de aglomeraţie, forfotă şi schimbare, oraşul şi-a păstrat ritmurile proprii, iar locuitorii şi-au văzut de viaţă fără să se lase tulburaţi. Şi la Sibiu, ca în mai toate destinaţiile turistice de oriunde, poţi găsi locuri care păstreză tihna specifică zonei, adesea la o distanţă de o stradă faţă de tumultul centrului. Un astfel de loc şi moment surprinde cartea poştală pe care v-o împătăşim astăzi, chiar dacă datează din anii ’60 când asaltul turiştilor asupra Sibiului era mai domol.

Chiar şi în prezent, zona adiacentă Johanniskirche este uşor mai restrasă şi liniştită faţă de altele din Sibiu. Construită în 1912, pe locul unei biserici mai vechi, din 1883, demolate, biserica evanghelică sf. Ioan suplinea nevoia comunităţii săseşti pentru un nou lăcaş de cult. Astăzi, deşi acest primar rol s-a pierdut în urma exodului saşilor, în jurul Johanniskirche se concentrează importante instituţii de cultură germană şi evanghelică – Centrul de Cultură şi Dialog „Friedrich Teutsch” şi Muzeul Bisericii Evanghelice C. A. Din România – care funcţionează în clădirile fostului orfelinat evanghelic.

Transilvania în imagini (7)

Portret de familie – români din zona Rupea

Fotografie, atelier Julius Knauer, iulie 1898, Kronstadt/ Braşov – colecţia Renascendis

Multe fotografii vechi, deşi au o valoare documentară considerabilă, nu necesită explicaţii suplimentare. Impresia pe care o lasă privitorilor este suficientă în sine, iar orice alte discuţii nu ar face decât să complice un lucru frumos prin simplitudinea şi claritatea sa.

Credem că acesta este cazul şi pentru fotografia pe care o împărtăşim astăzi. S-ar putea discuta despre contrastul dintre nou şi vechi la nivel vestimentar, despre priceperea artistului fotograf, despre mâini muncite şi îmbătrânire prematură sau despre costumul popular românesc din zona Rupea, dar nu ar explica cu nimic impactul vizual.

Fără a fi o producţie etnografică intenţionată, studiată, este probabil unul dintre cele mai pitoreşti portrete de familie, cu un caracter etnografic sincer şi involuntar, ale fotografiei transilvănene de la sfârşitul secolului al XIX-lea. 

Aşa cum ne transmit însemnările de pe spatele cartonului suport, ne bucurăm de vederea unei familii frumoase de români „Tata (58) Mama (47) Ionică (20)” imortalizată fotografic în „iulie 1898”.

Transilvania în imagini (6)

Nuntă săsească la Vulcan în Ţara Bârsei/ Sächsiche Hochzeit aus Wolkendorf im Bürzenland

Carte poştală necirculată, sfârşitul anilor ’20 - colecţia Renascendis

La saşi, nunta nu este numai un eveniment al familiei şi al apropiaţilor, ci un eveniment în care este implicată o bună parte din comunitate. Încă din secolul al XVI-lea, organizarea nunţilor a fost reglementată în scris, fiind o responsabilitate a Vecinătăţilor în tot spaţiul de locuire săsească. Mai mult decât o sărbătoare, nunta era un factor important de coeziune comunitară bazată pe ajutor reciproc.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. În constituirea unui alai sau cortegiu, fanfara este cea care deschide drumul şi este urmată de restul participanţilor conform unui ordini clare, aşa cum putem vedea şi în imaginea de mai sus.

Momentul imortalizat datează din anii ’20, când costumul tradiţional de sărbătoare era abandonat de către mulţi (în special de către bărbaţi) în favoarea hainelor „orăşeneşti”. Oricum, de pe întreg teritoriul de locuire săsească, portul tradiţional din Ţara Bârsei este cel mai modernizat/ simplificat, consecinţă a nivelului ridicat de urbanizare al aşezărilor de aici.

Transilvania în imagini (5)

Tânără săsoaică din Cisnădioara/ Michelsberg

Fotografie colorată manual, c. 1880, atelier F. A. R. KRABS, Hermannstadt/ Sibiu – colecţia Renascendis

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa Occidentală, atracţia faţă de elementele etnografice se manifestă ca un adevărat curent de masă, în special în mediile urbane, intelectuale. Transilvania, dar mai ales zona de locuire săsească, nu fac excepţie de la acest fenomen. Pe fondul revoluţiei industiale, al tehnoligizării vieţii cotidiene, al dezvoltării comerţului cu produse moderne şi al creşterii nivelului de trai la oraş, dinamica relaţiilor dintre urban şi rural se modifică. La nivel vestimentar, încă din secolul al XVIII-lea, se produsese o ruptură semnificativă între oraş şi sat. În funcţie de apropierea de arealele urbane, dar şi de capacitatea acestora de radiere, vestimentaţia tradiţională a sătenilor se urbanizează mai mult sau mai puţin, hainele orăşeneşti fiind în multe cazuri un semn al statutului social. Necesitatea naţiunii săseşti, ca dealtfel a tuturor naţiunilor Transilvaniei, de a se repoziţiona în cadrul construcţiei statale austro-ungare, de a se consolida pe bazele specificului etnic, pe tradiţii şi prin coeziune socială determină un interes crescut al intelectualilor saşi faţă de etnografie. Deşi prezenţa sătenilor în viaţa locuitorilor de la oraş nu scăzuse, târgurile fiind mai dese şi mai active ca oricând, iar tinerele tărănci fiind angajate în număr mare în casele orăşenilor înstăriţi pentru menaj şi îngrijirea copiilor, porturile tradiţionale au căpătat valenţe oarecum semi-exotice în mentalul colectiv urban. Dincolo de abordările ştiinţifice, rezervate totuşi unor grupuri restrânse, răspândirea interesului faţă de lumea satului se realizează prin intermedierea mijloacelor tipografice şi fotografice de reproducere a imaginilor, devenite din ce în ce mai accesibile. Dacă litografiile erau legate de o difuzare prin intermediul tipăriturilor (ziare, cărţi şi broşuri), până la sfârşitul secolului când servesc producerii de cărţi poştale, fotografiile râmân între 1870 şi 1940 un mijloc constant de propagare a curentului în discuţie. Compoziţii mai mult sau mai puţin romantice/pastorale construite cu  grijă, instantanee făcute pe teren, in situ, sau portrete de atelier sunt elemente care compun până la urmă un program menit să contureze o imagine a lumii tradiţionale săseşti în ochii conaţionalilor care s-au înstrăinat de ea sau străinilor care nu au cunoscut-o. Fotografiile etnografice erau executate în serii de către ateliere fotografice sub nume propriu şi vândute direct sau produse pentru librării sub marca acestora, cum este şi cazul fotografiei prezentate.

Făcând parte dintr-o serie de fotografii colorate manual, cu tema Porturi populare transilvănene/ Siebenbürgische Volkstrachten – aşa cum este menţionat pe spatele cartonului suport, imaginea reprezintă o tânără săsoaică din Cisnădioara/ Michelsberg. Statutul de recent confirmată pare a fi indicat de vârsta fragedă şi de faptul că poartă borten (podoabă de cap în forma unui cilindru îmbrăcat în catifea, destinat fetelor aflate între confirmare şi căsătorie). Portul săsesc din Cisnădioara, la fel ca cele din mai toate aşezările din jurul Sibiului sau din Ţara Bârsei, este mult mai simplificat şi urbanizat decât cele ale satelor mai izolate din Ţara Ovăzului, Valea Hârtibaciului, Valea Târnavelor sau ale celor din zona Bistriţei.

Fotografia poartă marca F. A. R. KRABS – Hermannstadt, ceea ce reprezintă numele librăriei care vindea acest produs şi nu pe cel al atelierului fotografic unde a fost probabil produsă. Friedrich Robert August Krabs[1](1817, Leipzig – 1884, Sibiu) ajunge în 1836 la Sibiu şi lucrează inţial ca ajutor de librar. În 1844 cumpără librăria Thiery şi apoi atelierul litografic Bielz, dedicându-şi o bună parte a activităţii domeniului graficii, inclusiv ca desenator-litograf. Nu există informaţii despre existenţa unui atelier fotografic inependent deţinut de Krabs, precum nu este cunoscut nici alt material fotografic în afara acestor serii de fotografii colorate cu teme etnografice. Un detaliu interesant privind datarea fotografiei este cifra „85” care se distinge pe poalele şorţului fetei şi care indică anul 1885 ca dată probabilă a realizării fotografiei, la un an după decesul lui Krabs.

---

[1] Arta germană din Transilvania în colecţia Muzeului de Artă Braşov, Braşov, 2011, pp. 12-13; 38.